PNL anunță sesiune extraordinară a Camerei Deputaților în perioada 26-30 august

PNL anunță sesiune extraordinară a Camerei Deputaților în perioada 26-30 august
Publicat: 19/08/2019, 15:28

„PNL a obținut stângerea numărului de semnături, astfel încât în perioada 26 august-30 august să se desfășoare o sesiune extraordinară în Camera Deputaților. Noi am solicitat majorității parlamentare organizarea acestei sesiuni și răspunsul a fost evident nimic sau zero, așa cum ne-a obișnuit. Ca atare minimum 115 deputați până în momentul de față au semnat pentru o sesiune extraordinară cu o ordine de zi care să clarifice câteva probleme acute ănaintea sesiunii ordinare care va începe la 1 septemrbie”, a declarat Raluca Turcan, la finalul Biroului Executiv al PNL.

Pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare apar mai multe puncte, printre care abrogarea Legii recursului compensatoriu, dar și OUG 114 și OUG 51.

„Ne referim la respingerea unei legi privind amnistia și grațierea care este îngropată în Comisia juridică, OUG 114 care a generat creșteri de taxe și tarife pentru populație blocând creditarea și alungând investitorii, OUG 51 legată exact de transportul public pentru persoane și elevii navetișri și nu în ultimul rând aprobarea legii de abrogare a legii recursului compensatoriu, lege care a pus în libertate 19.000 de infractori periculoși care pun în pericol siguranța românilor”, a adăugat Turcan.

Ea a afirmat că PNLvrea „ ca la începutul sesiunii viitoare să ajungem la un moment zero”.

„Camera Deputaților se întrunește și în sesiuni extraordinare, la cererea Președintelui României, a Biroului permanent sau a cel puțin unei treimi din numărul deputaților”, prevede regulamentul Camerei Deputaților.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Pericolul ascuns din frizerie. Multe persoane s-au îmbolnăvit
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Fosta iubită a lui Liam Payne, devastată când a văzut imaginile în care artistul era...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?