Dăncilă discută cu Tăriceanu despre soarta coaliției, după ultimatumul dat de ALDE

Dăncilă discută cu Tăriceanu despre soarta coaliției, după ultimatumul dat de ALDE
Publicat: 21/08/2019, 19:20

Întrevederea reprezintă a doua încercare de discuție, după ce premierul Viorica Dăncilă a lipsit de la întrevederea de luni a coaliției.

Ședința coaliției a avut oricum loc, luni, a anunțat secretarul general al PSD Mihai Fifor, precizând că discuția a fost una „productivă”, iar relațiile în interiorul alianței sunt sunt stabile și funcționale.

Purtătorul de cuvânt al ALDE Varujan Vosganian a transmis, ulterior întrevederii, că ALDE așteaptă răspunsul privind măsurile ce trebuie luate în vederea restartării guvernării și să prezinte opțiunea „între relansare și supraviețuire”.

Surse politice au declarat pentru MEDIAFAX că la întâlnirea de luni au participat Mihai Fifor și Eugen Teodorovici, care au așteptat aproximativ 20 de minute să vină Viorica Dăncilă, însă aceasta nu s-a mai prezentat. În cele din urmă, discuția a început fără liderul PSD.

Potrivit surselor citate, conducerea ALDE le-a reproșat celor doi miniștri PSD că social-democrații nu iau poziție și nu îl critică pe președintele Klaus Iohannis pentru acțiunile sale, lăsând acest lucru doar în sarcina reprezentanților ALDE.

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că Guvernul funcționează din inerție și nu vrea să facă parte dintr-un Executiv „impotent”. Liderul ALDE a avut, totodată, discuții cu Pro România pentru a forma o alianță.

ALDE a solicitat PSD să vină cu un nou programd e guvernare și cu o restructurare parlamentară, dar acest lucru a fost respins de Viorica Dăncilă, care a anunțat că va merge pe varianta unei remanieri.

Viorica Dăncilă a mai cerut ALDE să își asume responsabilitatea guvernării și să înțeleagă că un partid nu poate să fie și la putere și în Opoziție.

De asemenea, liderul PSD a afirmat că dacă nu va găsi consens cu ALDE, va căuta sprijin în alte formațiuni politice, inclusiv în UDMR.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță, înmormântat fără fast, într-un cadru restrâns, similar cu ceremonia lui Silviu Prigoană
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Harry Gregson-Williams: Moștenirea sonoră din Gladiator, continuată. Prieten și ucenic al lui Hans Zimmer