Prima pagină » Știri » Mai multe deșeuri medicale au fost descoperite lângă un râu. Firma care se ocupa de colectarea lor le-a abandonat

Mai multe deșeuri medicale au fost descoperite lângă un râu. Firma care se ocupa de colectarea lor le-a abandonat

Mai multe deșeuri medicale au fost descoperite lângă un râu. Firma care se ocupa de colectarea lor le-a abandonat
Mai multe deșeuri medicale au fost descoperite într-o groapă din apropierea satului Slăvești, din județul Teleorman. Polițiștii au stabilit că responsabilă de această situație este chiar o societate care are ca obiect de activitate colectarea și transportul deșeurilor medicale.

Deșeurile au fost descoperite de polițiști într-o groapă cu o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați și adâncă de circa 3 metri, situată în extravilanul satului Slăvești, în vecinătatea râului Teleorman. Deșeurile erau abandonate în recipiente de colectare, cum ar fi saci, bidoane sau cutii, susțin polițiștii.

„În cauză a fost întocmit un dosar penal, iar cercetările se desfășoară sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle. Cercetările au arătat că responsabilă pentru situație este o societate comercială al cărei obiect de activitate este colectarea și transportul în vederea eliminării în condiții ecologice a deșeurilor medicale”, se arată într-un comunicat al IPJ Teleorman.

Comisarii Gărzii de Mediu au prelevat probe din apa râului și le-au trimis la analize.

„Ieri (miercuri-n.r.) s-au prelevat probe și mostrele au fost trimise la laborator spre analiză. În județul Teleorman nu ne-am mai confruntat până acum cu o astfel de situație. S-a identificat firma responsabilă și i-am pus în vedere să elimine deșeurile medicale de acolo, să asigure paza zonei până la eliminarea lor totală și le-am aplicat și o sancțiune în valoarea de 40.000 de lei”, a declarat Gabriela Horumbă, comisar șef al Gărzii de Mediu Teleorman.

 

Citește și