Ministerul Sănătății va primi de la UE 22 milioane lei pentru a crește gradul de vaccinare

Ministerul Sănătății va primi de la UE 22 milioane lei pentru a crește gradul de vaccinare
Publicat: 25/08/2019, 11:10

„Am depus în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă (POCA), 7 proiecte de interes major pentru sistemul sanitar în acord cu Strategia Națională de Sănătate 2014-2020. Am primit aprobare pentru primul proiect prin care urmărim să creșterem gradul de acoperire vaccinală în țară”, a transmis Sorina Pintea, ministrul Sănătății, potrivit unui comunicat de presă remis Mediafax.

Astfel, cu banii primiți de la Uniunea Europeană pentru implementarea primului proiect finanțat va fi elaborată Strategia Națională de Vaccinare, inclusiv Planul de acțiuni aferent acesteia și va fi consolidat un sistem de monitorizare a acestora.

De asemenea, potrivit ministerului Sănătății, va fi îmbunătățită capacitatea instituțiilor din sistemul de sănătate pentru completarea și accesul în timp real la informații privind stadiul vaccinării pentru populație, precum și a stocurilor disponibile.

20 de județe identificate ca fiind prioritare vor fi dotate cu camere frigorifice pentru păstrarea stocurilor de vaccin, cu mașini și servicii de curierat pentru transport vaccin.

Va fi dezvoltat și Registrul Electronic Național de Vaccinari (RENV), prin crearea, în secțiunile de management al stocurilor de vaccin existente la nivelul direcțiilor de sănătate publică, a unui modul de calcul valoric al acestor stocuri.

Personalul din Ministerul Sănătății și din structurile cu responsabilități în dezvoltarea și punerea în aplicare a politicilor și programelor de vaccinare și imunizare va fi instruit și, nu în ultimul rând, va fi derulată o campanie de informare și conștientizare a importanței vaccinarii.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum au reușit spionii Israelului să se infiltreze în Hezbollah. Liderii grupării au făcut o...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Detalii şocante din ancheta uciderii româncei din Italia. Criminalul a omorât-o cu o mișcare de...
Doi pensionari români, prinși pe aeroportul din Munchen cu bijuterii în valoare de 650.000 de...
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Fosta prezentatoare tv care arată WOW la 54 de ani. La ce aliment a renunțat...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Accident teribil în Teleorman! Gabriela a murit la doar 40 de ani, după ce s-a...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Au voie utilajele agricole să circule pe drumurile publice? Cum depășești corect un utilaj de...
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
A fost găsită o planetă CA PĂMÂNTUL în jurul unei stele foarte aproape de noi
Doliu în televiziune. A murit un prezentator celebru: A fost un prieten feroce
Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță: Se strigă darul de nuntă
Hohote de plâns la Asia Express! Ce echipă a ajuns prima la Irina Fodor, în...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Prințesa Beatrice va deveni mamă pentru a doua oară! Cum se pregătește familia regală pentru...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Efectul Zel’dovich, confirmat după 50 de ani de la teoretizare