Prima pagină » Știri » 12 școli din Sibiu au fost dotate cu o platformă de jocuri care să înlocuiască telefonul mobil

12 școli din Sibiu au fost dotate cu o platformă de jocuri care să înlocuiască telefonul mobil

Un număr de 12 școli din Sibiu au fost dotate cu o platformă de jocuri, care au teme lingvistice, matematice, geografice, logice, care se joacă în exterior, și care pot înlocui telefonul mobil. Proiectul, implementat de autoritățile locale, este în valoare de aproape 160.000 de lei.

Primarul Sibiului, Astrid Fodor, spune că jocurile Playform reprezintă primul proiect din prima ediție a programului de bugetare participativă implementat în oraș, astfel că 12 unități de învățământ au fost dotate cu acest tip de jocuri pentru exterior, care sunt educative și distractive, concepute pentru a stimula imaginația și creativitatea copiilor.

„Sper că astfel curtea școlii și joaca alături de colegi să devină puțin mai atractivă decât telefonul mobil. Cred că dacă le dăm pretextul, copiii noștri vor redescoperi cu bucurie jocurile mai clasice, dar atât de distractive. Este un proiect foarte inspirat și binevenit și îi felicit pe sibianul care l-a propus”, a spus Fodor.

Jocurile Playform au fost aplicate pe asfaltul din curțile a trei licee, șase școli și trei grădinițe

Jocurile au teme lingvistice, matematice, geografice, logice, valoarea contractului pentru amenajarea lor fiind de 158.574,41 lei.

 

Citește și