La vârsta când ar trebui să se gândească la Regele Lear, Mircea Diaconu visează să intepreteze rolul de președinte al României.
Între politrucii duși cu pluta sau plecați cu sorcova, Diaconu s-a aflat cinci ani tot într-o glumeție – de la Bruxelles la București și vițăvercea.
Acum s-a așezat pe treptele Ateneului și se prezintă, cu talent, drept „cel mai banal om din România”. Banal, banal, sărac de nume (zice că n-are decât două și își face un atu electoral din asta), dar stup de bani.
Ce poate fi mai motivant pentru alegătorii care nu-și pot plăti facturile? Să spere că vor ajunge și ei banali într-o bună zi (dacă banal vine de la ban).
Mircea Diaconu a intrat din nou, perfect, în pielea independentului și a început chiar să creadă că-i va ieși din nou figura de la europarlamentare: să câștige miraculos.
Doar că taumaturgii politici care l-au căpătuit atunci nu mai au astăzi nici puterea, nici dorința de a o face. Rolul pe care i l-au pregătit lui Diaconu e de pasăre-scobitoare, zisă „pasărea crocodilului”, micuța aripată care se hrănește cu ce pică printre colții marii reptile PSD.