De la prima publicare până acum, Codul Fiscal a fost modificat prin 209 acte normative, fiecare aducând zeci sau sute de schimbări, spune Daniel Anghel, partener, Lider Servicii Fiscale și Juridice, PwC România. „Propunerile de modificare a legislației fiscale apar în contextul discuțiilor despre situația bugetară generată de deficitul de aproape 2% din PIB înregistrat la jumătatea anului. Îngrijorările sunt cauzate mai ales de ponderea mică a veniturilor fiscale în PIB care a coborât la 26,8% în 2018, conform Eurostat. Comparativ, Bulgaria care are o structură a economiei, precum și cote de impozitare similare cu ale României a avut venituri fiscale 29,5% din PIB anul trecut. Însă Bulgaria a finalizat o reformă a administrației fiscale care a dus la o îmbunătățire evidentă a nivelului de colectare. În schimb, România a recurs foarte frecvent la modificări legislative. Din păcate, efectele au fost sub cele scontate și au generat impredictibilitate. De la primul Cod fiscal, din 2004, au fost adoptate 209 acte normative de modificare a acestuia care au însemnat mii de articole schimbate. În 2018 au fost emise 22 de acte normative, iar în acest an, sunt deja 18 acte normative cu impact fiscal, fiecare cuprinzând zeci de modificări. Recent, Ministerul de Finanțe a lansat alte 8 acte normative cu efecte în fiscalitate. Din fericire, multe dintre propunerile actuale sunt benefice și răspund cerințelor mediului de afaceri, altele sunt perfectibile”, a spus Daniel Anghel.
Cele mai importante 5 modificări ale Codului fiscal și ale Codului de procedură fiscală vizează: Consolidarea fiscală, o măsura benefică, cerută de mediul de afaceri care a și lucrat alături de Ministerul de Finanțe pentru întocmirea legislației și va reprezenta un avantaj de cash flow pentru companiile din România; modificarea termenului de depunere a declarației unice, măsură solicitată de mediul de afaceri pentru a există un termen rezonabil în care contribuabilii să își poată obține documentele justificative pentru completarea declarației unice; transferul activității de soluționare a contestatilor de la ANAF la MFP, o altă măsură dorită de mediul de afaceri, soluționarea devenind un proces autonom și mai obiectiv; procedura penală suspendă inspecția fiscală – conform noului proiect, nu vor mai fi emise decizii de impunere și, prin urmare, contribuabilii nu vor rămâne că în prezent cu sumele plătite o perioadă lungă de timp; reexaminarea deciziei de soluționare – pentru prima dată organul fiscal își poate retrage propria decizie de soluționare, la cererea contribuabilului, dacă apare un precedent pozitiv (o decizie contrară emisă de CJUE, Comisia centrală fiscală, Înalta Curte de Casație și Justiție).
Daniel Anghel a adăugat că ANAF a publicat un plan de măsuri cu 5 obiective care vizează simplificarea procedurilor de administrare și creșterea gradului de conformare voluntară a contribuabililor care reprezintă un pas înainte pentru adaptarea la tendințele recente în administrarea fiscală la nivel global.
Propunerea de consolidare fiscală vine în completarea unui pachet integrat de legislație specifică grupurilor de societăți. „Practic facem un al doilea pas important după ce, în 2014, au fost introduse scutirile de impozit pe câștigurile de capital și pe dividende, în anumite condițîi de deținere a acțiunilor, în cadrul grupului”, spune Andreea Mitiriță, Partener PwC România.
Datorită consolidării fiscale, pierderile și profiturile societăților care formează grupul se vor cumula, iar impozitul se va aplică asupra diferenței pozitive dintre acestea. În acest mod grupurile vor avea posibilitatea să își recupereze pierderile fiscale în timp real. Criteriile pentru aplicarea consolidării fiscale pe care trebuie să le îndeplinească grupul sunt, însă, destul de restrictive. De exemplu, dacă din grup fac parte societăți supuse impozitului specific sau impozitului pe microîntreprinderi, grupul nu va avea opțiunea consolidării, deși aceste regimuri fiscale sunt obligatorii în virtutea legii.
Proiectul face trimitere și la regulile anti-abuz care sunt necesare pentru evita implementarea acestei facilități cu rea credință.
Conversia datoriilor în acțiuni, o măsură perfectibilă, spune Ionuț Sas, Partener PwC România. „Conversia în acțiuni a datoriilor rezultate din împrumuturi sau alte finanțări acordate de acționari, în cazul în care activul net a scăzut sub jumătate din capitalul social, vizează în special un anumit segment al companiilor private din România, cel al „companiilor sărace cu acționari bogați”. Conform evidențelor noastre, 38% dintre firmele din România sunt decapitalizate, dar nu toate din aceleași cauze pe care vrea să le remedieze propunerea legislativă. De exemplu, unele se află în perioada de investiție și o asemenea măsură nu ar fi potrivită. Măsura intenționează să creeze, pe termen mediu și lung, premisele pentru însănătoșirea mediului de afaceri. Totuși, obligația de a converti datoriile în acțiuni este excesivă și ar trebui că acționarii să aibă posibilitatea de a opta pentru varianta optimă pentru afacerea lor de a realiza recapitalizarea. Proiectul conține cinci elemente de noutate majoră. Două prevederi, cea referitoare la interdicția de a acordă avansuri sau împrumuturi până la regularizarea sumelor distribuite că dividende și cea privind posibilitatea de a distribui dividende din rezerve, sunt logice, aduc clarificări și simplificări cadrului legal existent. În schimb unele propuneri sunt perfectibile și merită rediscutate pentru că sunt prea restrictive sau disproporționate față de scopul actului normativ. De exemplu, termenul propus de a converti datoriile în acțiuni, de până la sfârșitul exercițiului financiar în care au fost constatate pierderile, este prea strâns. Dacă proiectul întră în vigoare în perioada următoare, ar însemna că societățile vizate să rectifice activul net într-o perioadă extrem de scurtă. Mediul de afaceri a susținut să fie menținută actuală prevedere din legea societăților care dă răgaz până la sfârșitul anului următor – prevedere mult mai clară și rezonabilă și cu o altă forță legislativă”, a spus Ionuț Sas.
Alte modificări privesc Codul de procedură fiscală. „În ultimii ani mediul de afaceri a fost expus unor reglementări fiscale necorelate în mod corespunzător cu cele de natură penală. Astfel, era posibilă emiterea unor decizii de impunere pentru care companiile trebuiau să angreneze resursele financiare necesare acoperirii lor, fără a putea fi și contestate în fața instanțelor de judecată întrucât existau suspiciuni de evaziune fiscală, iar clarificarea acestora de către organele judiciare necesită foarte mult timp”, spune Dan Dascălu, Partener D&B David și Baias.
Dascălu a adăugat că este de salutat faptul că potrivit proiectului de ordonanță ori de câte ori se va formula o sesizare penală nu va mai fi posibilă emiterea de decizii de impunere, ci se va aștepta în prealabil soluționarea laturii penale. Rămâne însă de văzut cum va fi aplicată această în practică, în condițiile în care textul său nu este suficient de clar, și, în special, dacă nu va fi deturnată de la finalitatea să, de exemplu, pentru a tergiversa derularea inspecțiilor fiscale de care depinde soluționarea unor cereri ale contribuabililor, cum ar fi rambursarea TVA ori restituirile unor sume către aceștia.
„Apărarea drepturilor contribuabililor în cazul încălcării legii de către organele fiscale prin sancționarea cu nulitatea a actelor de impunere emise se lovea adesea în practică de întrebarea „unde scrie?”. Proiectul de ordonanță își propune să limiteze asemenea situațîi, prevăzând expres nulitatea deciziilor de impunere emise cu nerespectarea unor cerințe legale, precum: cea a dublului durate maxime de derulare a inspecției fiscale; cea a urmării îndrumărilor date organului de inspecție fiscală prin decizia de soluționare a contestației prin care se dispune refacerea inspecției fiscale; cea a respectării unor acte administrative sau hotărâri judecătorești anterioare ce privesc aceleași părți, referindu-se la același tip de dispută fiscală; ori cea a continuării inspecției fiscale în cazul existenței unor suspiciuni de natură penală”, a adăugat Dascălu.
O altă propunere favorabilă companiilor este reglementarea unei proceduri noi – reexaminarea unei decizii de soluționare negative – care va permite ANAF să își reconsidere soluția și chiar să o invalideze atunci când intervin elemente suplimentare care dovedesc că, totuși, contribuabilul are dreptate. Principalul scop urmărit prin introducerea acestei reglementări este stoparea unei dispute fiscale cu privire la care ar trebui să fie evidentă soluția ce trebuie adoptată, întrucât ea a fost deja dezlegată în alte spețe de către organe naționale sau europene care au un rol în interpretarea legii (e.g. Comisia Fiscală Centrală, Înalta Curte de Casație și Justiție sau Curtea de Justiție a Uniunii Europene), pentru a nu mai continuă în mod absurd, așa cum se întâmplă în prezent, doar pentru că a început. „Și pentru această propunere legislativă succesul său va depinde de modul în care cei chemați să o aplice îi vor înțelege menirea și importanța. Această cu atât mai mult cu cât, și în cazul său, există o serie de neclarități în formulare care ar putea în practică nu doar să genereze efecte nedorite și neurmărite de autorii săi, ci chiar să se ajungă la compromitarea scopului urmărit, complicând dispută fiscală în loc să o simplifice”, spune Dascălu.
„Ordonanța privind restructurarea financiară are un dublu scop: reducerea arieratelor și creșterea gradului de colectare. Prevede două tipuri facilități care pot fi acordate contribuabililor: restructurarea obligațiilor financiare restanțe mai mari de 1 milion lei, respectiv anularea obligațiilor fiscale accesoriii pentru datorii mai mici de 1 milion lei. Practic este o alternativă la procedura de eșalonare cu promisiunea din partea statului de a nu mai plăti accesorii”, spune Ana-Maria Iordache, Partener D&B David și Baias.
Potrivit notei de fundamentare, se califică pentru restructurare financiară 31 companii de stat și 2.634 de companii private. Cei care doresc să între în acest program trebuie să trimită notificarea până pe 30 septembrie 2019, iar în termen de 6 luni de la dată întrării în vigoare a ordonanței, trebuie să depună un plan de restructurare. Prin urmare, dacă debitorii nu depun planul până pe 5 februarie 2020 sau procesul eșuează pe parcurs, poate fi cerută insolvență și vedem un nou val de insolvențe.
O a două măsură vizează anularea tuturor debitelor mai mici de 1 milion lei de care pot beneficia persoanele fizice, primăriile și ONG-urile. Față de proiectul postat pe site-ul MFP, în formă publicată în Monitorul Oficial, a apărut o noutate, respectiv persoanele juridice au fost excluse de la aplicarea acestei măsuri, a precizat Ana-Maria Iordache.
Dosarele pentru restructurare financiară trebuie realizate de un expert independent care să știe evaluare, restructurare, analize financiare, fiscalitate. Trebuie să cuprindă performanța istorică a societății și situația din prezent, previziunile privind performanță societății pe următorii 7-10 ani. Așadar implică o analiză financiară complexă și detaliată, oarecum similară planurilor de reorganizare avute în vedere în procedurile de insolvență, a adăugat Sorin Petre, Partener PwC România.