Opoziția din Marea Britanie condamnă manevra lui Boris Johnson, acuzând o „lovitură de stat”

Opoziția din Marea Britanie condamnă manevra lui Boris Johnson, acuzând o „lovitură de stat
Publicat: 28/08/2019, 22:28

„Să nu ne lăsăm înșelați – aceasta este o lovitură de stat britanică”, a declarat John McDonnell, unul dintre liderii Partidului Laburist, citat de agenția Reuters.

Sute de mii de britanici au semnat deja o petiție pentru anularea deciziei de suspendare a Parlamentului.

Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii a aprobat, miercuri, cererea premierului Boris Johnson de suspendare a Parlamentului, facilitând astfel producerea Brexit fără niciun acord. „Regina a aprobat ordinul de suspendare a Parlamentului începând nu mai devreme de luni, 9 septembrie, și nu mai târziu de joi, 12 septembrie 2019, până pe 14 octombrie 2019 (…)”, se arată într-un comunicat oficial.

Premierul conservator Boris Johnson i-a cerut reginei Elizabeth a II-a suspendarea Parlamentului pentru a evita o decizie legislativă prin care să fie blocată ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără niciun acord Brexit. Boris Johnson speră să reușească astfel să retragă Marea Britanie din Uniunea Europeană în orice condiții, inclusiv fără niciun acord Brexit.

Jean-Claude Juncker, președintele în funcție al Comisiei Europene, i-a reiterat marți seară premierului britanic, Boris Johnson, că Acordul Brexit nu va fi renegociat.

Guy Verhofstadt denunță manevra „sinistră” a lui Boris Johnson

Guy Verhofstadt, coordonatorul Parlamentului European pe tema Brexit, a denunțat, miercuri seară, decizia premierului britanic, Boris Johnson, de a suspenda Parlamentul de la Londra, afirmând că este o acțiune „sinistră”. „Preluarea din nou a controlului asupra țării nu a părut niciodată mai sinistră. În calitatea de parlamentar, sunt solidar cu cei care luptă să le fie auzite vocile. Suprimarea dezbaterilor privind decizii profunde este improbabil să contribuie la o relație viitoare stabilă între UE și Marea Britanie”, a declarat Guy Verhofstadt, citat de cotidianul The Guardian.

În contextul crizei politice de la Londra, Ruth Davidson va demisiona din funcția de lider al filialei din Scoția a Partidului Conservator, au declarat surse citate de postul Sky News.

Boris Johnson a adoptat o abordare dură față de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul și afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.

Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May și Bruxelles prevede reciprocitate în privința libertății de circulație, o perioadă de tranziție post-Brexit, menținerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord și păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroși politicieni britanici. Mai mulți membri ai fostului Guvern de la Londra au demisionat în semn de protest față de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană. În contextul impasului politic, premierul Theresa May și-a prezentat, de asemenea, demisia.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
Suferința ascunsă a lui Gabriel Cotabiță. Dezvăluiri tulburătoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări...