Lider PSD: Iohannis a reușit ce și-a propus încă de la începutul mandatului său, să „dărâme” Guvernul

Lider PSD: Iohannis a reușit ce și-a propus încă de la începutul mandatului său, să „dărâme Guvernul
Publicat: 28/08/2019, 21:25

Vasile Buzatu a declarat, miercuri seara, pentru corespondentul Mediafax, după ce președintele Klaus Iohannis a respins toate propunerile pentru ministere, că șeful statului și-a atins scopul.

„Președintele Klaus Iohannis a prezentat și de data aceasta, în aceeași linie în care a acționat în toți anii de când este în funcție, o conduită previzibilă sută la sută și o statisfacție nedesimulată pentru că a reușit ce și-a propus încă de la începutul mandatului său, să Guvernul sau, evident, să inițieze procedurile acestea care vor duce, dacă PSD nu va găsi un sprijin majoritar, la demiterea actualului Guvern”, a declarat Vasile Buzatu.

Din punctul său de vedere, dacă PSD nu va avea majoritate la votul din Parlament, realizarea unui nou Guvern va fi una foarte dificilă.

„Eu cred că urmează o perioadă extrem de complicată pentru că președintele Iohannis va trebui să instaleze un Guvern care să exercite actul executiv pe durata anului care urmează până la alegerile parlamentare viitoare. Lucrul acesta nu va fi foarte ușor de făcut pentru că forțele politice din Parlament au un aspect eterogen, sunt foarte mulți, sunt cei de la ALDE, de la Pro România, sunt independenți, sunt cei de la UDMR, sunt cei de USR, cei de la liberali și nu m-aș mira să mai apară vreo grupare politică. De asemenea, un rol îl va juca și grupul minorităților naționale. Asta înseamnă că va fi greu cu coloratura unui Executiv viitor, dacă PSD nu va găsi soluția unei majorități care să îi asigure supraviețuirea în acest context de criză”, susține Vasile Buzatu.

Întrebat dacă PSD va trece testul Parlamentului, Vasile Buzatu a spus că „se fac eforturi mari”.

„Cred că se fac eforturi foarte mari pentru a se asigura această șansă, dar nu am o evaluare completă asupra potențialului de a găsi acum o majoritate”, a explicat liderul PSD Vaslui.

Potrivit acestuia, românii trebuie să se aștepte la o perioadă complicată, dacă PSD nu va reuși să asigure majoritatea, pentru că vor urma, cel mai probabil, măsuri de austeritate.

„Vor fi dominante măsurile de austeritate. Este clar că cei care ar urma să facă majoritatea nu au niciun program și în pripă, atunci, ca o consecință firească se vor mărgini la măsuri de austeritate și la invocarea grelei moșteniri, că ăsta este obiceiul în politica națională. Nu știu dacă lucrurile astea le vor face foarte bine, dar cred că vor arăta susținătorilor ce anume pot ei să facă pentru aceștia în perioada următoare”, a explicat Buzatu.

În ceea ce privește alegerile prezidențiale și dacă ar mai avea sens candidatura Vioricăi Dăncilă, Buzatu a declarat că, din punctul său de vedere, această candidatură asumată va trebui dusă până la capăt. „Eu chiar sper să câștigăm aceste alegeri, depinde și de felul în care electoratul român va aprecia atitudinea Președintelui Klaus Iohannis, pentru că în mediul online sunt foarte multe aprecieri care vizează revanșa, amenințări, introducerea dictaturii, ceea ce nu cred că i-ar displace foarte mult Președintelui Klaus Iohannis și multe alte lucruri de care o societate democratică sau majoritatea cetățenilor dintr-o societate democratică ar trebui să se ferească.”, a declarat liderul PSD Vaslui.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării