„Părinților mei religioși le-ar fi rușine cu mine. Am făcut sex cu 20 de băieți și nu pot să mă opresc”. Drama unei tinere cu inima frântă

„Părinților mei religioși le-ar fi rușine cu mine. Am făcut sex cu 20 de băieți și nu pot să mă opresc. Drama unei tinere cu inima frântă
Publicat: 03/09/2019, 12:10

„Am avut un singur iubit, dar am făcut sex cu mai mult de 20 de persoane. Încep să am o reputație foarte proastă.

Înainte nu eram așa. Am 17 ani și părinții mei sunt foarte religioși. De când eram mică mi s-au insuflat principii sănătoase de viață.

Fratele meu are 25 de ani și este căsătorit. Sunt destul de sigură că era virgin în ziua nunții și credeam că și în cazul meu se va întâmpla la fel.

Înainte credeam că fetele care fax sex cu băieți de care nu erau îndrăgostite sau cu care nu erau într-o relație făceau ceva greșit.

Anul trecut am avut o relație romantică cu un băiat pe parcursul vacanței de vară. Era foarte drăguț cu mine și credeam că avem ceva serios.

El are tot 17 ani și ne-am întâlnit în grupul de teatru. Mi-am pierdut virginitatea cu el, într-o seară, la petrecerea de 18 ani a unui prieten de-al lui și apoi am făcut sex de câte ori am avut ocazia. Credeam că voi fi cu el pentru totdeauna.

Prietena mea mi-a spus că l-a văzut într-un club cu prieteni de-ai lui în timp ce îi făcea avansuri altei fete. Am fost devastată.

I-am spus asta și mi-a recunoscut că m-a înșelat. Mi-a frânt inima și l-am părăsit. Prietena mea m-a luat în grija ei și mi-a spus că ieșirile în oraș mi-ar da o stare mai bună.

Ea are 18 ani și mergeam împreună în baruri iar eu foloseam cartea de identitate a suroriii mele, apoi am început să mergem și în cluburi. Destul de repede am început să fiu abordată de băieți pe ringul de dans care ulterior îmi făceau cinste.

Am făcut sex cu un tip în baie. În săptămâna următoare, am făcut sex cu doi tipi diferiți în aceeași seară. Nu-mi păsa. Îmi plăcea atenția.

De atunci, am făcut sex cu peste 20 de băieți diferiți și se pare că nu mă pot opri. Nu înțeleg ce e în neregulă cu mine. Părinților mei le-ar fi atât de rușine cu mine”, a mărturisit tânăra.

„Faptul că ai fost crescută într-un mediu destul de restrictiv și faptul că prima ta dragoste te-a înșelat te face să crezi că nu meriți dragoste adevărată.

Atunci când te culci cu diferite persoane îți demonstrezi faptul că meriți atenție, dar de fapt confuzi sexul cu dragostea și te supui unui risc mare.

Ești o fată nesigură pe ea, cam fără respect de sine și, din păcate, tinerii ăștia te văd așa cum ești – cineva care nu are altceva de oferit în afară de sex.

Totuși, poți să ieși din situația asta. Fă-ți un control la ginecolog și încearcă să îți recapeți încrederea în sine.

Hotărăște-te să nu mai faci sex cu cineva până când nu vă întâlniți o vreme și aveți timp timp să vă cunoașteți și să vă placeți reciproc.

Dacă ți se pare că alcoolul îți influențează deciziile, atunci consumă băuturi cât mai ușoare – tot mai multă lume face asta. Și nu va părea ceva ciudat, ci din contră, ceva de admirat”, a fost sfatul expertului.

Foto: Pixabay

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
UE a dat ordin. S-au interzis complet în România. Aparatele care dispar din 2025
Plecarea de pe loc și virajele, capcanele șoferilor pe șoselele cu zăpadă. Cum trebuie procedat
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...