Prima pagină » Știri externe » Președintele Iranului anunță că țara sa va începe să dezvolte centrifuge pentru îmbogățirea mai rapidă a uraniului / Trump afirmă că s-ar putea întâlni cu Rouhani la Adunarea Generală ONU din septembrie

Președintele Iranului anunță că țara sa va începe să dezvolte centrifuge pentru îmbogățirea mai rapidă a uraniului / Trump afirmă că s-ar putea întâlni cu Rouhani la Adunarea Generală ONU din septembrie

Președintele Iranului anunță că țara sa va începe să dezvolte centrifuge pentru îmbogățirea mai rapidă a uraniului / Trump afirmă că s-ar putea întâlni cu Rouhani la Adunarea Generală ONU din septembrie
Iranul va începe de vineri să dezvolte centrifuge care să permită accelerarea procesului de îmbogățire a uraniului, a declarat președintele Hassan Rouhani, adăugând că acest al treilea pas în sensul reducerii angajamentelor asumate de Teheran prin Acordul atomic va avea un „efect extraordinar".

Acordul nuclear din 2015 permitea Iranului să păstreze un număr redus de centrifuge de primă generație la două centrale nucleare, relatează postul France 24.

Însă dezvoltarea de centrifuge mai avansate ar permite producerea mult mai rapidă de material fisionabil pentru potențiale arme nucleare.

„De vineri, vom asista la cercetarea și dezvoltarea de diferite tipuri de centrifuge și noi centrifuge și, de asemenea, orice este necesar pentru îmbogățirea uraniului într-un mod accelerat”, a afirmat Rouhani, într-un discurs televizat difuzat miercuri.

„Toate limitările privind cercetarea și dezvoltarea vor fi eliminate vineri”, a adăugat președintele iranian.

Regimul de la Teheran susține că produce uraniu îmbogățit doar pentru a alimenta centrale nucleare.

Președintele Donald Trump a decis retragerea SUA din Acordul atomic semnat de marile puteri cu Iranul. Marea Britanie, Germania, Franța, China și Rusia mențin Acordul nuclear cu Iranul. Din cauza sancțiunilor americane, Iranul a avertizat că ar putea renunța la unele condiții ale Acordului nuclear, cerând sprijinul Uniunii Europene pentru menținerea Tratatului.

Trump afirmă că s-ar putea întâlni cu omologul său iranian la Adunarea Generală ONU din septembrie

Președintele SUA, Donald Trump, a semnalat miercuri că s-ar putea întâlni cu omologul său iranian, Hassan Rouhani, la Adunarea Generală a Națiunilor Unite, care se va desfășura în perioada 17-30 septembrie, la New York, relatează agenția de știri Anadolu.

Întrebat dacă există șanse să se întâlnească cu Hassan Rouhani, Trump le-a spus reporterilor: „Sigur, orice este posibil”.

„Ar dori să își poată rezolva problema. Au o mare problemă”, a spus liderul SUA, referindu-se la criza financiară din Iran cauzată de inflația crescută.

„Am putea să o rezolvăm în 24 de ore”, a adăugat Donald Trump.

Iranul a respins săptămâna trecută posibilitatea unor negocieri directe între Teheran și Washington, adăugând că discuțiile între cele două țări vor fi reluate doar dacă Statele Unite anulează sancțiunile impuse Iranului și revin la respectarea termenilor Acordului atomic din anul 2015.

Relațiile Statelor Unite cu Iranul sunt tensionate din cauza sancțiunilor impuse de Administrația Donald Trump după retragerea din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Teheranul. Președintele SUA vrea limitarea activităților nucleare și balistice iraniene.

Citește și