Scandal la Spitalul din Roman: Doi bărbați s-au atacat cu cuțite chiar în sala de așteptare – VIDEO

Publicat: 05/09/2019, 19:30

Incidentul a avut loc în noaptea de 4 septembrie, în jurul orei 3.00.

Un bărbat beat care acuza dureri abdominale a cerut ajutor în Spitalul din Roman și, în timp ce aștepta, un al doilea bărbat a intrat în sala de așteptare și a sărit la bătaie.

„În timp ce era în sala de așteptare, s-a prezentat un alt tânăr furios, care a sărit la el cu un cuțit. La altercație au participat și alți aparținători, atât din partea pacientului, cât și prieteni cu agresorul”, se arată într-un comunicat transmis joi, de către Spitalul Roman.

Potrivit aceleiași surse, două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma bătăii, respectiv agresorul și una dintre persoanele din anturajul său.

„În urma incidentului, un bărbat în vârstă de 38 de ani a suferit un traumatism cranio cerebral, o plagă tăiată de cuțit în zona scalpului parietal stâng. Un alt bărbat în vârstă de 39 de ani s-a ales cu o plagă tăiată de cuțit, la mâna stângă fiindu-i afectate degetele I și II. Ambii pacienți, după ce au fost și tratați de medicii urgentiști au plecat la domiciliu, urmând tratamentul aferent”, se mai arată în comunicat.

Niciun cadru medical nu a fost rănit, însă „din cauza agitației, actul medical nu s-a putut desfășura în condiții optime”.

A fost solicitat și ajutor din partea polițiștilor, care fac cercetări într-un dosar de loviri și alte violențe.

Foto: Captură

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres https://tinyurl.com/4kk89pnf
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Serialul fenomen revine pe Netflix. Noul sezon, peste câteva zile. Video
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Ilie Năstase, atac fără precedent la adresa Simonei Halep: "O mare greșeală! Ce vrea să...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Orașul distrus pentru că s-a răzvrătit împotriva Romei „a rămas nelocuit timp de peste 170...