Potrivit Prefecturii Prahova, în 78 de unități de învățământ din Prahova se desfășoară lucrări de reparații și amenajări interioare, dar până pe 9 septembrie, doar în trei locații vor mai exista șantiere.
„Aceste unități se află în Ceptura, Măneciu și Comarnic, acolo unde lucrările de reabilitare și modernizare având termen de finalizare 2021-2022. Elevii din aceste unități nu vor fi afectați pentru că s-au găsit soluții în acest sens”, arată sursa citată.
Secretarul Primăriei Ceptura, Gheorghe Mihalache, a declarat, corespondentului Mediafax, că lucrări se desfășoară și după începerea noului an școlar la școala cu clasele I-VIII din Ceptura de Jos. Aici, ultima reabilitare a fost făcută după cutremurul din 1977. Lucrările au început în luna iulie și vor dura aproximatic trei ani.
„Școala a fost refăcută după cutremurul din 1977. Acum sunt lucrări de consolidare. Pentru ambele clădiri, cea nouă și cea veche. Pe luăm însă pe rând. Lucrăm întâi la clădirea veche. Avem fonduri de la Ministerul Dezvoltării. Lucările au început târziu, în iulie, pentru că am stat mult după avize”, a declarat Mihalache.
Potrivit acestuia, în corpul vechi sunt 5 săli de clasă. Elevii de aici vor învăța în celălalt corp, alternativ, în două schimburi.
În această școală sunt aproximativ 200 de copii.
La rândul său, primarul din Măneciu, Vasile Cordoș, a declarat că la una dintre școlile din comună, după 9 septembrie se vor desfășura lucrări, dar elevii nu sunt afectați.
„Este vorba despre o extindere la școala gimnalizală. Facem acolo o sală de spectacole, de ședințe, unde să fie careul la început de an, nu săli de clasă. Este un corp legat de actuala școală. Lucrările au început luna trecută și cred că vor fi gata în primăvară”, a spus Cordoș.
Lucrările de la Liceul din Comarnic se fac la corpul doi și presupun reabilitarea totală, având în vedere că era afectată și structura de rezistență.
„Suntem în grafic cu lucrările, se lucrează la acoperiș acum. Este vorba despre o reparație capitală. De patru ani era închis acest corp. Funcționau doar două clase aici. Elevii au fost mutați în celălalt corp sau la alte școli din localitate”, a declarat primarul orașului Comarnic, Sorin Popa.
Lucrările vor fi gata în primăvara anului viitor, proiectul având valoare de aproximativ două milioane de lei.
În Prahova există 897 de clădiri în care funcționează școli și grădinițe.