Felix Bănilă, șeful DIICOT, a declarat, vineri, că, după audierea mai multor persoane, s-a extins urmărirea penală pentru două infracțiuni de viol comise de Gheorghe Dincă asupra altor persoane decât Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu.
„Procurorii, atât personal cât și prin intermediul ofițerilor de poliție judiciară delegați au procedat la audierea a numeroase persoane în calitate de martori atât ca evoluție a anchetei, cât și ca urmare a solicitărilor formulate de părțile civile și de reprezentanții acestora. Ca urmare a declarațiilor luate, prin Ordonanța din 22 august 2019 s-a dispus extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de viol în raport de alte două persoane vătămate decât cele precizate anterior”, a spus Felix Bănilă.
De asemenea, Bănilă a precizat că la dosarul lui dosarul cauzei de la Caracal a fost reunit și un alt dosar aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, în care o altă femeie îl acuză pe Dincă de viol.
„A fost reunit și dosarul (…) formulat ca urmare a declinării în favoarea structurii noastre de parchet de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal. O altă persoană vătămată sesizase faptul că în perioada mai – iunie 2019 fusese constrânsă de inculpat (Gheorghe Dincă – n.r.) să întrețină raporturi sexuale cu acesta în locuința inculpatului din municipiul Caracal”, a mai spus Bănilă.
Soția lui Dincă, cercetată pentru complicitate la omor
Procurorii DIICOT au extins urmărirea penală în cazul de la Caracal și pentru complicitate la omor, pe numele soției lui Gheorghe Dincă, a declarat, vineri, șeful DIICOT, Felix Dănilă.
Șeful DIICOT a declarat, vineri, că cercetarea penală a fost extinsă pe numele Elenei Dincă, soția lui Gheorghe Dincă, pentru complicitate la omor, după sesizarea mamei Luizei Melencu.
„În data de 23 august 2019 s-a dispus extinderea urmăririi penale in rem și pentru complicitate la omor urmare a sesizării formulate de mama victimei Melencu Luiza Mihaela în data de 22 august 2019 cu privire la o presupusă activitate infracțională a numitei Dincă Elena, soția inculpatului”, a spus Bănilă.
De asemenea, în data de 2 septembrie a fost extinsă din nou urmărirea penală pentru două infracțiuni de profanare de cadavre sau morminte, potrivit șefului DIICOT.
DIICOT: Oase găsite în gropile din curtea lui Dincă. Agrafe, nasturi și cercei, în liziera pădurii
Felix Bănilă a anunțat că au fost trimise INML să analizeze, pe lângă oasele găsite în pădurea din Caracal, și mai multe materiale textile și fragmente osoase, dar și nasturi, capse, agrafe de păr și un cercel. Șeful DIICOT a mai spus că într-o groapă săpată în curtea lui Dincă au fost găsite oase.
„În curtea inculpatului au mai fost descoperite și alte fragmente osoase într-o groapă săpată în pământ, a căror expertizare genetică au fost de indată dispusă de specialiștii INM prin ordonanța de 7 august”, a declarat șeful DIICOT, Felix Bănilă.
Potrivit procurorului-șef, tot în data de 7 august, specialiștilor din Instutul Național de Criminalistică li s-a cerut stabilirea profilului genetic a unei persoane din anturajul lui Gheorghe Dincă.
„Și compararea profilului genetic determinat al acestuia și a profulului genetic al inculpatului (Dincă, n..r) și victimelor cu profilele genetice rezultate din examinarea firelor de păr a urmelor de contact și a mai multor obiecte purtătoare de urme ridicate din autoturismul și casa inculpatului”, mai subliniază sursa citată.
Felix Bănilă a mai anunțat că la finele lunii august, specialiștilor și s-au cerut alte analize: „Au fost dispuse noi expertize genetice la INML cu privire la fragmentele osoase și textile carbonizate, respectiv fragmente metalice, nasturi, capse, cleme, agrafe de păr, fermoare și un cercel descoperite în zona de lizieră și rezultate în urma cernerii cenușei de pe marginea drumului național”.
Șeful DIICOT spune că au fost cerute informații din Italia și din SUA pentru cazul Caracal
Șeful DIICOT, Felix Bănilă, a anunțat că la începutul lunii august, procurorii au emis un ordin european de anchetă pentru Italia și au dispus comisie rogatorie către autoritățile din SUA, pentru a identifica eventualele activități ale lui Gheorghe Dincă.
„Confirmăm emiterea în 7 august 2019 a unui ordin european de anchetă către autoritățile judiciare din Italia, pentru obținerea informațiilor necesare, precum și dispunerea unei comisii rogatorii către autoritățile judiciare din SUA la data de 26 iulie. În 6 august s-a dispus comunicarea datelor privind existența conturilor bancare a datelor, privind veniturile și tranzacțiilor imoblizare, conturile societăților comerciale deținute de inculpat, de soția sa, fiica sa, cei trei fii, de ginere”, a declarat șeful DIICOT.
Potrivit lui Felix Bănilă, pe 14 august 2019, cele 4 mașini ale lui Gheorghe Dincă au fost indisponibilizate.
„La 19 august s-a dispus efectuarea unor activități pe teritoriul Italiei pentru identificarea bunurilor mobile și imobile si a sumelor de bani din activități ilicite. La aceași dată s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra soldului contului deschis de inculpat la BRD și asupra eventualelor sume de bani viitoare”, a mai spus Bănilă.