Astfel, premierul Boris Johnson ar urma să fie obligat să solicite Uniunii Europene o amânare cu trei luni a termenului pentru Brexit în cazul în care Parlamentul nu va aproba Acordul cu UE sau nu va aproba ieșirea fără un acord.
Cel mai probabil, documentul va fi promulgat luni de către regina Elizabeth.
Membrii Camerei Comunelor au aprobat miercuri, cu 327 de voturi, acest proiect de lege. Ulterior, premierul Boris Johnson a propus convocarea alegerilor parlamentare anticipate în octombrie, în contextul impasului generat de hotărârea Camerei Comunelor privind evitarea producerii unui Brexit fără acord, dar propunerea a fost respinsă de Parlament.
Boris Johnson a adoptat o abordare dură față de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul și afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.
Foto: Facebook/UK House of Lords