Potrivit surselor MEDIAFAX, ședința CEx va începe la ora 18:00, la sediul PSD din Kiseleff.
Social-democrații ar urma să vorbească despre blocajul din Guvern, în contextul refuzului lui Klaus Iohannis de a numi miniștri interimari, după ce ALDE a părăsit guvernarea.
Un alt subiect pe care social-democrații îl vor aborda luni vizează șefia Senatului, după demisia lui Călin Popescu Tăriceanu. PSD a decis să îl susțină pe Teodor Meleșcanu pentru funcția de președinte al Senatului. Votul în plen urmează să aibă loc marți, 10 septembrie.
Totodată, membrii PSD vor discuta și despre campania pentru alegerile prezidențiale, campanie care va începe oficial pe 12 octombrie. Majoritatea candidaților au început deja strângerea de semnături și și-au amplasat corturi și bannere cu mesaje în toată țara.
Înainte de ședința Comitetului Executiv, Viorica Dăncilă și miniștrii PSD se vor întruni în ședință de Guvern, începând cu ora 16:00.
Klaus Iohannis a anunțat, joi, că respinge cele trei propuneri de miniștrii interimari făcute de premierul Viorica Dăncilă, respectiv Niculae Bădălău la Energie, Ioan Deneș la Mediu și Ștefan Radu Oprea la relația cu Parlamentul. Șeful statului a susținut sătpămâna trecută că nu va accepta remanierile propuse de Viorica Dăncilă, fiind o guvernare „haotică, incompetentă și coruptă”.
Premierul Viorica Dăncilă a sesizat anterior CCR pentru a reclama un conflict între Guvern și Administrația Prezidențială. Ulterior, aceasta a afirmat că sesizarea ar trebui văzut și ca un mijloc „de a avea niște reguli pe viitor”. CCR a stabilit ca părțile implicate în conflictul juridic între Guvern și Administrația Prezidențială să transmită punctele de vedere până pe 11 septembrie.