Intențiile bune i-au pus viața în pericol: Polițist cu copil în brațe, atacat cu un cuțit în Suceava

Intențiile bune i-au pus viața în pericol: Polițist cu copil în brațe, atacat cu un cuțit în Suceava
Publicat: 09/09/2019, 15:18

Potrivit Poliției Suceava, în timp ce se afla în concediu de odihnă și era cu soția și copilul său minor în parcul central din municipiul Suceava, un polițist a observat un tânăr recalcitrant și agresiv care a abordat un tânăr și o tânără care stăteau pe o bancă.

Polițistul a intervenit, l-a îndepărtat pe agresor și apoi i-a cerut acestuia să plece din zonă.

„Ulterior, în timp ce polițistul și familia sa se aflau în apropierea trecerii de pietoni de la intersecția str.Ana Ipătescu cu str. Mitropoliei, tânărul agresiv a venit din spate și l-a lovit într-un braț cu un obiect, posibil cuțit, provocându-i o rană, moment în care, după ce i-a încredințat soției copilul pe care-l purta într-un ham special, polițistul s-a apărat, iar agresorul a fugit, fiind prins și identificat de un echipaj de poliție alertat după producerea incidentului, acesta fiind un bărbat de 29 de ani din comuna Fântânele. Cele două victime agresate inițial, un tânăr de 19 ani din orașul Cajvana și o tânără de aceeași vârstă din orașul Milișăuți, au fost identificate de polițiști și conduse la sediul poliției pentru cercetări”, arată Poliția Suceava.

Polițistul a mers la spital pentru îngrijiri medicale.

Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore pentru „lovire sau alte violențe”, urmând ca luni să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cum va fi vremea până la Crăciun? Meteorologii au anunțat ce temperaturi vom avea