Prima pagină » Știri politice » Viorica Dăncilă a semnat eliberarea din funcție a mai multor secretari de stat ai ALDE

Viorica Dăncilă a semnat eliberarea din funcție a mai multor secretari de stat ai ALDE

Viorica Dăncilă a semnat eliberarea din funcție a mai multor secretari de stat ai ALDE
Viorica Dăncilă a semnat eliberarea din funcție a mai multor secretari de stat ai ALDE, potrivit unor decizii publicate în Monitorul Oficial. Cererile de eliberare din funcții au fost formulate pe 27 august, însă semnate de premier de abia luni, 9 septembrie.

Astfel, în Monitorul Oficial a fost publicată decizia pentru eliberarea, la cerere, a lui Marius Dumitrașcu (ALDE Gorj), din funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei.

Șeful Executivului a mai semnat decizia pentru eliberarea, la cerere, a lui Mihai Huzău (ALDE Satu Mare) din funcția de secretar de stat la Ministerul pentru Relația cu Parlamentul.

O altă persoană susținută în Guvern de ALDE a fost Viorel Timotei Florentie Oprea-Stoian, premierul semnând decizie pentru eliberarea, la cerere, a acestuia din funcția de secretar de stat la Ministerul Culturii.

Vasile Gușatu (membru ALDE) a fost eliberat din funcție, la cerere, de către premier, tot luni. Acesta ocupa postul de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorității Competente de Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră.

Nu în ultimul rând, prim-ministrul Viorica Dăncilă a semnat decizie pentru eliberarea, la cerere, a lui Cladiu-Sorin Roșu-Mareș, susținut de ALDE pentru postul de secretar de stat la Ministerul Agriculturii, conform Monitorului Oficial.

Pe 26 august, ALDE a decis ieșirea de la guvernare și alianța cu Pro România pentru susținerea candidaturii independente a lui Mircea Diaconu la alegerile prezidențiale. Singurul ministru care a decis să rămână în funcție a fost Ramona Mănescu la MAE. Ulterior, aceasta a demisionat din ALDE.

 

Autor

Citește și