„Multe dintre modificările legislative recente nu au făcut altceva decât să bulverseze sistemul românesc de învățământ. De aceea, când am lansat proiectul «România Educată», am pornit de la ideea că este esențial să consultăm cât mai mulți actori din domeniu, pentru a integra într-un concept unitar inițiativele acestora. Miniștrii pe care PSD i-a perindat la Ministerul Educației nu au rezistat însă tentației păguboase de a face politici educaționale după ureche, cu mici modificări haotice aduse cel puțin lunar actualului sistem”, a declarat Klaus Iohannis, marți, în cadrul evenimentului „Future Skills & Future of Work”, organizat de Liga Studenților Români din Străinătate.
„În ultimii trei ani, România a fost ținută în loc de o guvernare preocupată doar să rezolve problemele penale ale liderilor, un timp extrem de important furat dezvoltării noastre. Nu acesta este drumul României educate, nu aceasta este direcția pe care oamenii au ales-o pentru țara lor pe 26 mai, prin votul dat la referendum”, a mai spus Iohannis.
De asemenea, șeful statului a mai spus că România a rămas în urmă în domeniul Educației, unde se confruntă cu probleme care „s-au cronicizat”.
„Avem nevoie de oameni bine pregătiți profesional, capabili să se adapteze rapid unei piețe a muncii foarte dinamice. Această pregătire este în mare parte generată de calitatea sistemului educațional. Iar, din păcate, tocmai în acest domeniu România a rămas în urmă și se confruntă cu multe probleme care s-au cronicizat. Rata mare de părăsire timpurie a școlii, care depășește 16%, este departe de ținta de 11% asumată de România pentru anul 2020. Nivelul ridicat de analfabetism funcțional, participarea scăzută la învățământul superior – care ne plasează, din nefericire, pe ultimul loc din Uniunea Europeană – sau slaba calitate a educației profesionale sunt doar câteva exemple care arată situația gravă din educație”, a afirmat Klaus Iohannis.