Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău a fost sesizat miercuri că în localitatea Dofteana, zona Parcului Dendrologic, se află un urs prins în laț.
„La fața locului au fost trimise efective din cadrul unității în vederea asigurării măsurilor specifice de protecție a cetățenilor din zonă, împiedicarea pătrunderii unor persoane în apropierea ursului, precum și pentru izolarea locului. În acest moment echipe de intervenție din cadrul administratorului fondului de vânătoare, precum și ai Direcției Sanitar Veterinare Bacău acționează pentru tranchilizarea animalului și salvarea acestuia”, arată jandarmii din Bacău.
Aceștia atrag atenția că practicarea vânătorii cu lațul constituie infracțiunea de braconaj, pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
„Întrucât prezența ursului este tot mai des semnalată în anumite zone de munte, localități, gospodării, Jandarmeria le transmite cetățenilor o serie de recomandări folositoare pentru a preveni incidentele nedorite și pentru a evita producerea unor situații periculoase. În situația în care este semnalată prezența unui urs, vă recomandăm: să vă adăpostiți în locuințe sau alte spații care vă asigură protecția, să nu vă apropiați de el pentru a face fotografii, să nu îl hrăniți, să nu aruncați cu pietre sau alte obiecte, să faceți zgomot, gălăgia sperie ursul și astfel poate fi ținut la distanță,
să nu vă bazați că este suficientă distanță până la urs și să vă îndepărtați de el, să vă păstrați calmul și să nu fugiți”, arată jandarmii.