Incidentul s-a produs în localitatea gălățeană Oancea, unde un bărbat a oprit mașina în dreptul unei case în care se desfășurau percheziții. El le-a cerut polițiștilor explicații, susținând că este tatăl vitreg al unui tânăr vizat de acțiunea Poliției.
Apoi, polițiștii au descoperit că bărbatul nu are permis de conducere, iar mașina cu număr de Bulgaria fusese radiată de autoritățile bulgare.
„La data de 10 septembrie a.c., polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Rădești au efectuat trei percheziții domiciliare, pe raza localităților Oancea și Roșcani, într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea, în perioada iulie – septembrie 2019, a patru infracțiuni de furt. Perchezițiile au fost făcute la domiciliile persoanelor bănuite de comiterea acestor fapte, trei tineri cu vârste cuprinse între 16 și 22 de ani, cu ocazia acestora fiind recuperat un moped, sustras, în noaptea de 14/15 iulie, din curtea unei locuințe. În timp ce polițiștii desfășurau percheziția la domiciliul tânărului, de 22 de ani, în dreptul imobilului respectiv a oprit un autoturism, înmatriculat în Bulgaria, de la volanul căruia a coborât un bărbat și s-a recomandat ca fiind tatăl vitreg al persoanei în cauză. Cu ocazia legitimării și verificării bărbatului, de 41 de ani, din comuna Oancea, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul pe care îl conducea fusese radiat din circulație de autoritățile din Bulgaria, încă din luna aprilie 2018″, a anunțat IPJ Galați.
Polițiștii i-au întocmit bărbatului dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul neînmatriculat.