„Tirania PSD asupra Senatului continuă și ia amploare! Marți, PSD a încălcat regulamentul atunci când au propus pentru șefia Senatului un membru ALDE. Astăzi (joi – n.r.), revoluția roșie de acaparare a Senatului a continuat printr-un abuz nemaivăzut la adresa senatorilor ALDE. PSD acționează într-un mod autoritar, ca și cum totul li se cuvine, iar cine li se împotrivește trebuie să dispară. Asta se întâmplă și cu acțiunea împotriva grupului de senatori ALDE. Pentru PSD nu mai contează regulile. Nimic. Scopul lor este de a distruge pentru a putea mai apoi să acapareze”, a scris Dorin Bădulescu, joi, pe Facebook.
„După ce am văzut azi, mai au puțin pesediștii și cheamă SPP-ul să dea afară pe senatorii ALDE cu forța, să curețe tot în urma lor. Asta e situația de la Senat: totul sub imperiul terorii pesediste. Îi încurcă faptul că senatorii ALDE nu au trecut la chemarea lui Teodor Meleșcanu în barca pesedistă. Li s-au cam stricat apele”, a completat Bădulescu.
Acesta a mai acuzat că PSD a ajuns în Senat să se treacă peste orice fel de reguli și prevederi statutare pentru a îi elimina pe cei incomozi.
„Ce vor avea acum să ne facă? Să ne interzică accesul în clădirea Parlamentului după ce au dat ordin să mute tot personalul de la grupul ALDE și să schimbe încuietori? Așa speră doamna Dăncilă să rămână în funcție? Întreb doar. Este un mod complet ieșit din orice norme democratice. În Camera superioară a Parlamentului s-a ajuns să se treacă cu buldozerul pesedist peste orice fel de reguli și prevederi statutare doar pentru a-i elimina pe cei incomozi”, a conchis senatorul ALDE.
Călin Popescu Tăriceanu a anunțat, în plenul de miercuri, că Teodor Meleșcanu, propus de PSD și ales la șefia Senatului, nu mai este membru și senator al ALDE. El a adăugat că grupul ALDE la Senat nu mai poate funcționa, după plecarea lui Meleșcanu, fapt pentru care cerut să se ia act de desființarea grupului ALDE.
Președintele ALDE a afirmat că urmează să anunțe configurarea unui grup senatorial mixt, prin depunerea unui act oficial la biroul președintelui Senatului.