Prima pagină » Știri politice » Cioloș: Alianța USR-PLUS îi va trata egal pe toți candidații la funcția de comisar european

Cioloș: Alianța USR-PLUS îi va trata egal pe toți candidații la funcția de comisar european

Cioloș: Alianța USR-PLUS îi va trata egal pe toți candidații la funcția de comisar european
Dacian Cioloș a declarat că europarlamentarii USR-PLUS îi vor trata în mod egal pe toți candidații pentru funcția de comisar european, folosind aceleași criterii de evaluare și anume raportarea la valorile UE și angajamentul pentru respectarea acestora.

„Pentru că în spațiul public din România au apărut numeroase întrebări și opinii legate de poziția europarlamentarilor Alianței USR PLUS față de candidaturile la posturile de comisari europeni, facem următoarele precizări:

1. Europarlamentarii USR PLUS îi vor trata în mod egal pe toți candidații. Și pe cel român, și pe cel francez, și pe oricare alt candidat pentru un post de comisar european. Vom folosi aceleași criterii de evaluare: raportarea la valorile Uniunii Europene și angajamentul de a respecta aceste valori, integritatea candidatului și posibilele conflicte de interese.

2. În cazul Rovanei Plumb au apărut deja puncte de vedere ale europarlamentarilor USR-PLUS, pentru că activitatea doamnei Plumb ne este cunoscută de mai mult timp. Atât poziționarea ei în raport cu valorile europene, cât și problemele de integritate au fost dezvăluite pe larg de presa din România. În cazurile celorlalți candidați la posturile de comisari europeni, vom solicita același tip de informații pentru a putea judeca cu egală măsură”, arată postarea pe Facebook a lui Dacian Cioloș.

Într-o altă postare, liderul grupului „Înnoim Europa” din Parlamentul European Dacian Cioloș a afirmat că dacă Rovana Plumb va fi respinsă pentru funcția de comisar european, atunci România poate desemna alt candidat tot pentru portofoliul transporturi.

Președintele ales al Comisiei Europene Ursula von der Leyen a anunțat, marți, portofoliile pentru comisarii europeni propuși de statele membre ale UE. Rovana Plumb urmează să fie comisar european pe portofoliul transporturi.

În următoarea etapă, Parlamentul European va trebui să aprobe întregul colegiu al comisarilor, inclusiv Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate/vicepreședintele Comisiei Europene. Acest lucru va fi precedat de audierile comisarilor desemnați în fața comisiilor parlamentare relevante, în conformitate cu Regulamentul de procedură al Parlamentului.

Comisarii europeni nominalizați de Ursula von de Leyen urmează să fie audiați în comisiile de specialitate ale Parlamentului European în perioada 30 septembrie – 8 octombrie, potrivit publicației Le Monde.

 

Autor