„Tocmai s-a decis echipa de negociatori ai Parlamentului European pentru poziția de procuror-șef european. Aceștia sunt: Monika Hohlmeier, președinta Comisiei de control bugetar (CONT), PPE, Germania; Juan Fernando Lopez Aguilar, președintele Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE), S&D, Spania; Maite Pagazaurtundua, vicepreședintele Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE), Renew, Spania”, a scris pe Facebook europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan.
Liberalul a reinterat că cei trei negociatori au ca obiectiv susținerea Laurei Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef european.
„Aceștia vor negocia în numele Parlamentului European cu reprezentanții Consiliului. Mandatul lor este simplu și clar: Laura Codruța Kövesi este candidatul Parlamentului European pentru funcția de procuror-șef european. Este singurul candidat al Parlamentului și este singura persoana pe care Parlamentului European o va accepta în poziția de procuror-șef european”, a adăugat Mureșan.
Pe 25 iulie, eurodeputatul PNL Rareș Bogdan declara, pentru Mediafax, că negocierile între Parlamentul European și Consiliul UE cu privire la desemnarea procurorului-șef european, funcție la care candidează și Laura Codruța Kovesi, ar putea începe după data de 20 septembrie.
Acesta a explicat că , joi 12 septembrie, va avea loc ședința Conferinței Președinților în care va fi validată componența comisiei de negociere a PE, urmând ca într-un dintre sesiunile plenare să fie dat votul final. Prin urmare, după 20 sau 21 septembrie este posibil să fie reluate negocierile cu Consiliul UE.
Potrivit acestuia, din echipa de negociere vor face parte președintele Comisiei LIBE Juan Lopez Aguilar, parte a grupului S&D, din Spania, președintele Comisiei CONT Monika Hohlmeier, parte a grupului Popularilor Europeni (PPE), din Germania și vicepreședintele Comisiei LIBE Maite Pagazaurtundua, parte a Renew Europe, din Spania.
Președintele Parlamentului European David Sassoli a transmis, pe 18 iulie, o scrisoare către Consiliul UE în care a reiterat susținerea față de Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef european, conform unui comunicat de presă al instituției.