Prima pagină » Știri politice » PNL acuză că măsurile PSD au condus la scăderea producției industriale și anticipează o recesiune

PNL acuză că măsurile PSD au condus la scăderea producției industriale și anticipează o recesiune

PNL acuză că măsurile PSD au condus la scăderea producției industriale și anticipează o recesiune
Purtătorul de cuvânt al PNL Ionel Dancă a declarat că timp de trei luni consecutive producția industrială a fost în scădere, acuzând că asta este o urmare a măsurilor Guvernul PSD și a premierului Viorica Dăncilă care refuză să plece de la Palatul Victoria. Liberalul anticipează o recesiune.

„În timp ce Dăncilă face fel de fel de scamatorii pentru a rămâne la Palatul Victoria, guvernarea PSD a eșuat lamentabil și acest lucru nu mai poate fi ascuns nici măcar de statisticile oficiale care arată că producția industrială este pur și simplu în cădere liberă față de începutul anului. Graficul din imagine arată evoluția producției industriale din prima jumătate a anului față de luna decembrie a anului trecut când a fost adoptată Ordonanța 114 care a lovit cu puterea unui baros în mai multe sectoare esențiale pentru economie (energie, telecomunicații, bănci, construcții, fonduri de investiții etc.)”, a scris Ionel Dancă, vineri, pe Facebook

„Rezultatul măsurilor economice aberante, adoptate peste noapte de Guvernul Dăncilă, nu a întârziat să apară și chiar din luna următoare, am avut un un prim semnal de scădere a dinamicii producției industriale, cu 2,4 puncte procentuale. Au urmat câteva luni de băltire în prostie a membrilor Guvernului Dăncilă, cu declarații contradictorii și confuze privind soarta OUG 114 iar industria a dat semnale timide de stabilizare”, completează liberalul.

Prutătorul de cuvânt al PNL spune că „odată însă cu întărirea convingerii investitorilor din economie că guvernarea PSD nu are de gând să revină asupra acestor măsuri toxice și să repare stricăciunile făcute, concomitent cu înrăutățirea perspectivelor economice ale principalilor parteneri comerciali, evoluția producției industriale a luat-o la vale intrând într-un picaj accelerat, de speriat pentru orice guvernare responsabilă normală”.

Ionel Dancă precizează această scădere a producției industriale anunță deja o recesiune tehnică și anticipează efecte negative în economie.

„Dinamica producției industriale în luna iulie s-a redus cu 8,6 puncte procentuale față de sfârșitul anului trecut, ceea ce echivalează cu o adevărată prăbușire, reflectată într-o scădere continuă a nivelului de producție de la o lună la alta începând cu luna mai. Căderea producției industriale, timp de trei luni consecutive, anunță deja termenii unei recesiuni tehnice și este ca fulgerul care anticipează averse severe în economie în perioada următoare”, a mai scris liberalul.

El adaugă că recâștigarea încrederii investitorilor nu se face doar prin intervenția rapidă și arbitrară a statului în economie.

„Pentru o răsturnare a evoluțiilor negative din economie este nevoie urgent de o schimbare a acestei guvernări eșuate ca un prim semnal pentru recâștigarea încrederii investitorilor în perspectivele economiei românești. Iar, într-o Românie normală, recâștigarea încrederii investitorilor privați se poate face doar dacă intervenția arbitrară și peste noapte a statului în economie este eliminată și se oferă garanții credibile de stabilitate și predictibilitate legislativă și economică”, conchide Dancă.

 

Autor

Citește și