Înălțarea Sfintei Cruci, sărbătoare care amintește de patimile și moartea Mântuitorului

Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci este singura cu post aspru și rugăciune care apare la data de 14 septembrie atât în calendarul bizantin (ortodox și greco-catolic), cât și în cel latin.

Spre deosebire de alte sărbători, Înălțarea Sfintei Cruci este marcată prin post aspru, crucea fiind un simbol al victoriei asupra morții și păcatului.

Înălțarea Sfintei Cruci marchează și două evenimente solemne: Aflarea Crucii și înălțarea ei în fața poporului de episcopul Macarie al Ierusalimului, pe 14 septembrie 335, și aducerea Sfintei Cruci de la perși, în 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a așezat-o în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

Aceeași sărbătoare amintește de un moment semnificativ din viața Sfinților Împărați Constantin și Elena. În ajunul luptei cu Maxențiu, un dușman al creștinilor (307-312), împăratul Constantin a avut o viziune: în plină zi, pe cer a apărut o cruce formată din stele, cu inscripția „Prin acest semn vei invinge”. Împăratul a învins, iar mama lui, după izbândă, a poruncit să fie găsită Sfânta Cruce, la Ierusalim, aproape de Golgota. Acolo au fost găsite trei cruci identice, cea pe care a fost răstignit Iisus și două ale tâlharilor uciși odată cu el. Pentru a afla care este crucea pe care a fost răstingnit Iisus, patriarhul Ierusalimului Macarie a apropiat fiecare cruce de o fată care tocmai murise. Când Macarie a așezat lânga ea Sfânta Cruce, se spune că tânăra a înviat. Vestea s-a răspândit ca fulgerul, iar biserica a devenit neîncăpătoare pentru credincioșii care soseau să vadă Sfânta Cruce. În anul 335 după Hristos, Patriarhul a înălțat-o să fie văzută de tot poporul și de atunci în fiecare an, la 14 septembrie, se sărbătorește acest eveniment.

Datini și obiceiuri de Ziua Crucii

Ziua de 14 septembrie este considerată și data ce vestește sfârșitul verii și începutul toamnei. Calendarul popular consemnează aceasta zi și sub alte denumiri, cum ar fi Cârstovul Viilor și Ziua Șarpelui. Sub prima denumire, ziua este cunoscută mai ales în zonele deluroase și sudice, în zonele viticole, marcând începutul culegerii viilor. A doua denumire este legată de faptul că, din această zi, se crede că șerpii și alte reptile încep să se retragă în ascunzișurile subterane, hibernând până în primăvară. La sate, încă se mai crede că șerpii, înainte de a se retrage, se strâng mai mulți la un loc, se încolăcesc și produc o mărgică numită „piatra nestemată”, ce ar folosi pentru vindecarea tuturor bolilor.

Potrivit altor tradiții, de Ziua Crucii se strâng ultimele plante de leac (boz, micșunele, mătrăgună, năvalnic), care sunt duse, împreună cu buchet de flori și busuioc, la biserică, pentru a fi puse în jurul crucii și a fi sfințite. Plantele astfel sfințite se păstrează apoi în casă, la icoane sau în alte locuri ferite, fiind folosite pentru vindecarea unor boli, dar și la farmecele de dragoste.

Busuiocul sfințit de Ziua Crucii se pune în vasele de apă ale păsărilor, pentru a le feri de boli, în lăutoarea fetelor, pentru a nu le cădea părul, și la streșinile caselor, pentru a le feri de rele, în special de trăsnete.

Tot în această zi, în Bucovina se făceau acte ritualice cu scop apotropaic sau fertilizator. De exemplu, oamenii atârnau în ramurile pomilor fără de rod cruci de busuioc sfințit, crezând că astfel vor avea parte de recoltă bogată în toamna viitoare.