Birchall anunță că Grupul de lucru interministerial nu susține funcționarea Secției de anchetă

Birchall anunță că Grupul de lucru interministerial nu susține funcționarea Secției de anchetă
Publicat: 17/09/2019, 15:03

„Este primul plen după o lungă perioadă, cu agendă bogată, interesantă, cu subiecte extrem de importante, nu numai pentru buna funcționare a unei instituții sau alta, ci pentru buna funcționare a justiției în general. Cunoașteți părerea mea personală, nu are rost să insistăm asupra ei, dar din punctul de vedere al ministrului Justiției și al ministerului Justiției, după cum cunoașteți, acum ceva vreme eu am instituit un grup de lucru interministerial la nivelul ministerului Justiției, coordonat direct de către ministru, prin care am încercat să aducem la aceeași masă, ca și puncte de vedere, am solicitat puncte de vedere atât de la instituțiile relevante din sistemul judiciar, toate de altfel, cât și a asociațiilor profesionale și această analiză a cuprins recomandările GRECO, recomandările MCV, Comisiei de la Veneția și alte recomandări”, a declarat Ana Birchall, la sediul CSM.

Ministrul Justiției a anunțat că a abut și discuții tehnice la Bruxelles, referitor la următorul raport MCV.

Ana Birchall a mai precizat că, potrivit concluziilor preliminare ale Grupului interministerial, acesta nu susține funcționarea Secției de investigare a infracțiunilor din justiție în această formă.

„După cum știți, în aceasrtă perioadă se redactează următorul raport MCV, vă spun în premieră, vineri am avut discuții tehnice la Bruxelles, deci, și vă spun în premieră, noi terminăm această analiză, acest raport în perioada următoare, sper în maximum două săptămâni, am întârziat pentru că anumite puncte de vedere au venit mai târziu și vă spun, ca și concluzii preliminare, că sunt două concluzii destul de interesante care au majoritatea și niciuna nu susține funcționarea în această formă a acestei instituții. Astea sunt concluziile preliminare”, a completat Birchall.

Ministrul Justiției a declarat că va face public raportul de analiză al Grupului interministerial în maximum două săptămâni.

„Eu cred că este obligația CSM-ului, în primul rând, pentru a găsi un consens,printr-un dialog onest, profesionist, real și, până la urmăm, corect față de toate punctele de vedere”, a conchis Birchall.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are, marți, pe ordinea de zi, validarea rezultatelor concursului pentru numirea Adinei Florea ca procuror-șef al Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ), în condițiile în care ultimele patru ședințe din iulie au fost boicotate.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Cel mai puternic bombardier strategic al Statelor Unite a participat la un exercițiu aerian comun...