Prima pagină » Știri » Băsescu, după acuzațiile privind Securitatea: Am vrut să nu mă implic în campanie, dar măciuca politică numită CNSAS mă obligă să mă apăr

Băsescu, după acuzațiile privind Securitatea: Am vrut să nu mă implic în campanie, dar măciuca politică numită CNSAS mă obligă să mă apăr

Băsescu, după acuzațiile privind Securitatea: Am vrut să nu mă implic în campanie, dar măciuca politică numită CNSAS mă obligă să mă apăr
Fostul președinte Traian Băsescu a afirmat că a vrut să nu se implice în campania pentru prezidențiale, dar atacurile îl obligă să se apere de „noua măciucă politică numită CNSAS". El a adăugat că acțiunea în constatare care îl vizează deformează adevărul.

„Cert este că mă voi apăra de acțiunea CNSAS, cert este că acest dosar s-a anunțat în campania pentru Parlamentul European și s-a finalizat de la primul termen în campania prezidențială. Și mai este o certitudine: am vrut să nu mă implic în această campanie, dar atacurile au tot soiul de interesați și mă obligă să mă apăr de noua măciucă politică numită CNSAS . PS – în timp ce -patrioții furioși- se străduiau să mă acuze acasă, la Strasburg eu obțineam un vot în Parlamentul European în care pentru prima dată se recunoaște că prin Pactul Ribendrop – Molotov României i-au fost smulse teritorii care nu i-au mai fost returnate”, a scris Traian Băsescu, pe Facebook.

Fostul șef de stat a adăugat că CNSAS e format din oameni desemnați de partide, iar acțiunea de constatare care îl vizează deformează realitatea.

„Resping categoric acuzațiile și interpretarea CNSAS ! Ce-i drept, în disputa cu CNSAS am pierdut în primă instanță la Curtea de Apel București. Nu m-am așteptat chiar dacă jurisprudența ICCJ nu îmi îndreptățea optimismul. Cu un Consiliu format numai din oameni desemnați de partide, Consiliul CNSAS a aprobat o Acțiune în Constatare care mă vizează și care deformează adevărul până la limita minciunii. CNSAS a recurs la formularea unor acuzații care nu au nimic comun cu realitatea vremii, utilizând două note care nu au produs nici un efect negativ. În susținerea punctului său de vedere CNSAS utilizează formulări decisive care nu există în cele două note, nu recunoaște aplicabilitatea legilor și regulamentelor militare și de asemenea nu menționează nimic despre statutul celor doi elevi caporali în raport cu Securitatea.Din păcate, în instanță, judecătorul a crezut mai mult în actul bine ticluite de CNSAS care deforma realitățile de acum 45 de ani, decât în cele susținute de mine”, a adăugat Băsescu.

Magistrații Curții de Apel București au admis, vineri, acțiunea Consiliului Național Pentru Studierea Arhivelor Securității (C.N.S.A.S.) și au constatat calitatea de colaborator al Securității în privința fostului președinte al României Traian Băsescu.

În acțiunea depusă la CAB de CNSAS pentru stabilirea colaborării cu Securitatea a lui Traian Băsescu, studiată de Mediafax, se arată că fostul președinte și-a turnat colegii și a menținut legătura cu Securitatea ca persoană de sprijin, până aproape de căderea regimului. În dosar sunt documente de la SRI și MApN.

Traian Băsescu a declarat, pentru Mediafax, că va contesta decizia.

Autor

Citește și