Cazul femeii, care a șocat întreg sistemul medical, este analizat de o întreagă echipă de medici.
În fiecare zi, Satenik „plânge” până la 50 de cristale, iar procesu îi provoacă „o durere de nesuportat”.
„Eram la dentist și mi s-a părut că mi-a intrat praf în ochi. Mă dureau. Am mers la oftalmolog care mi-a scos câteva cristale din ochi. Acum, fiecare zi e un adevărat iad”, a povestit femeia desăre experiența dureroasă.
Se pare că tratamentul a funcționat la început, dar apoi lucrurie au devneit și mai grave.
„Toți doctorii sunt șocați. Nu au mai întâlnit un asemenea caz până acum și nu știu cum să mă trateze. Nici măcar nu mi-au pus un diagnostic.
Una dintre rudele ei a mărturisit că: „Inițial, când i-am scos primul cristal din ochi, am crezut că îi intrase sticlă atunci când lucrasem la fermă. Însă o durea tot mai tare și tot scoteam cristale din ochii ei. ața că am dus-o la doctor. La început nu ne-au crezut… nimeni de pe aici nu mai văzuse așa ceva”.
Unul dintre doctori chiar crezuse că femeia înscenase toată problema.
Specialiștii au trimis cristalele la analize, dar momentan nu s-a pus niciun diagnostic, relatează Mirror.
Foto: Captură