Curtea Supremă a Marii Britanii a anunțat marți că decizia premierului Boris Johnson de prorogare a Parlamentului de la Londra este ilegală, o hotărâre ce reprezintă o înfrângere pentru liderul britanic și oferă mai multe șanse parlamentarilor de a obstrucționa planurile premierului privind Brexit.
Lady Hale, președintele Curții Supreme a Regatului Unit, a declarat că instanța a decis în unanimitate că suspendarea Parlamentului a fost o acțiune „nelegală, nulă și fără niciun efect”.
Așadar, potrivit judecătorilor, din punct de vedere legal, Parlamentul nu a fost suspendat, iar președintele Camerei Comunelor va decide ce se va întâmpla mai departe.
Hale a mai afirmat că prorogarea a avut un impact „extrem” asupra Parlamentului și democrației britanice.
„Efectul asupra fundamentelor democrației noastre a fost extrem”, a afirmat președintele Curții Supreme a Marii Britanii.
Președintele în funcție al Camerei Comunelor cere reluarea activității Parlamentului de la Londra
Președintele în funcție al Camerei Comunelor, John Bercow, a cerut ca Parlamentul britanic să își reia activitățile miercuri, în contextul în care Curtea Supremă a decis că prorogarea acestuia a fost ilegală, relatează site-ul postului CNN.
John Bercow a mai informat că salută decizia luată marți de Curtea Supremă a Marii Britanii.
„Cetățenii britanici au dreptul de a se aștepta ca Parlamentul să își reia funcțiile de bază”, a declarat Bercow.
Acesta a adăugat că le-a transmis membrilor Camerei Comunelor să se pregătească pentru reluarea activității Parlamentului de la Londra.