Nick Kyrgios, suspendat 16 săptămâni și trimis la psiholog de ATP

Nick Kyrgios, suspendat 16 săptămâni și trimis la psiholog de ATP
Publicat: 26/09/2019, 20:42

Cu toate acestea, măsurile anunțate arată din nou clemență împotriva jucătorului care ajunge cel mai des la comisiile de judecată ale tenisului, iar pedeapsa rămâne o nouă formă de amenințare și atenționare. Concret, forul guvernator al sportului alb a decis să îi acorde lui Kyrgios o amendă suplimentară de 25.000 de dolari și o suspendare de 16 săptămâni ATP, însă ambele măsuri sunt cu suspendare. Timp de șase luni, Nick Kyrgios va fi „sub observație”, iar orice încălcare a codului de conduită – de la abuz al mingilor și al rachetei, până la gesturi ofensatoare adresate arbitrilor, va atrage automat executarea celor două măsuri punitive anterior menționate.

În plus, pentru că oficialii tenisului au constatat că australianul a încălcat în repetate rânduri regulamentul în ultimele 12 luni, Kyrgios va trebui să apeleze la un antrenor mental pe durata următoarelor turnee și să primească ajutor specializat în managementul comportamentelor agresive în pauza dintre sezoane.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Imagini greu de privit din Israel. Cratere uriașe, resturi de rachete și cartiere distruse în...
Eclipsă inelară de Soare astăzi. De la ce oră și în ce regiune poate fi...
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Un bărbat a fost atacat de urs în plină zi, în județul Suceava! În ce...
ULTIMĂ ORĂ! Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu
Anvelopele M+S, interzise în Germania începând cu această lună
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
O legendă a televiziunii s-a stins! A fost un actor cu un suflet extraordinar și...
Simona Halep a spus DA! Românca a confirmat evenimentul din februarie
Hohote de plâns la Asia Express! Ce echipă a ajuns prima la Irina Fodor, în...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
VIDEO. Cea mai recentă apariție a actriței Melis Minkari a captat atenția tuturor. Dovadă că...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
„Declin anormal” al temperaturilor pe suprafața Lunii! Ce s-a întâmplat cu satelitul natural al Pământului?