INTERVIU „Gândurile lui Cristoiu”: Sinuciderea olandezului seamănă foarte mult cu butoiul descoperit în cazul Alexandrei. A fost o modalitate de a închide dosarul

Publicat: 27/09/2019, 15:08

Jurnalistul a afirmat joi, la emisiunea Gândurile lui Cristoiu, că, spre deosebire de Caracal, cazul Dâmbovița este mult mai grav, deoarece olandezul ar fi venit „la fix” în România pentru a-și satisface poftele sexuale. „În cazul acesta avem de-a face cu un cetățean străin, pedofil în țara lui care a venit aici într-o țară unde știa că poate să-și satisfacă poftele. Ăsta este cel mai grav lucru, asta înseamnă că în Olanda, în cercurile pe care noi nu le știm… România are, de regulă reputații de genul ăsta o au țările în curs de dezvoltare, de mâna a paisprezecea”, a susținut Ion Cristoiu.

În opinia sa, autoritățile române nu au făcut niciun efort de a explica opiniei publice ce s-a întâmplat cu olandezul, dacă s-a sinucis sau a fost sinucis, luând de bună ipoteza sinuciderii. „Opinia publică din România, pentru a nu suspecta ceva în neregulă, avea nevoie de o explicație simplă, nu văd de ce, dacă nu am cerut sau dacă am cerut și nu ni s-a dat, n-am bătut cu pumnul în masă și în public, măcar Klaus Iohannis sau Dăncilă să spună (…) Avem, ca și în cazul Caracal, ceva în neregulă în comunicare. Ori ei sunt nătângi în comunicare, ceea ce nu cred, ori ascund și ai noștri ceva. Adică și pentru autoritățile de la noi dosarul s-a închis prea repede. Gata, s-a sinucis, s-a terminat”, a explicat Ion Cristoiu.

Analistul politic a mai spus că ne îndreptăm spre o cădere a Guvernului, în urma moțiunii de cenzură anunțată de Opoziție. „După părerea mea, ce nu am luat în calcul și ce nu iau în calcul toți cei care susțin că moțiunea nu o să treacă și eu spun că o să treacă, este flămânzirea PNL-istă (…)Va fi un Guvern minoritar, ei vor sprijini și amândoi, și Ponta, și Tăriceanu, au interesul în căderea acestui Guvern, nu știu dacă li se vor face jocul”, a afirmat jurnalistul.

Ion Cristoiu a mai spus că fostul președinte Traian Băsescu nu se aștepta la decizia Curții de Apel București, conform căreia europarlamentarul PMP a colaborat cu fosta Securitate ca poliție politică.

„Cazul, darea-n gât al lui Traian Băsescu, e una din marile enigme ale lumii de astăzi, din câte îmi dau eu seama este că Traian Băsescu nu se aștepta la decizia instanței. (…) E o decizie, eu suspectez din afara României, e o decizie de mare pedepsire a lui Traian Băsescu”, a susținut analistul politic.

Cât despre puzderia de candidați la prezidențiale, Ion Cristoiu a susținut că doar câțiva dintre ei sunt serioși, restul fie sunt iepuri, fie candidează mai mult că trebuie, decât să câștige. Analistul politic a criticat numărul mare de semnături false cu care candidații s-au prezentat la BEC.

„Povestea cu semnăturile este una din comediile democrațiilor românești, adică din condițiile impuse de lege, dar care sunt de fapt… nu sunt respectate. Domnul Zegrean are dreptate normal ar fi să fie toți acum, eventual puși să își refacă listele și chiar amânate alegerile, în acel moment vă spun că la viitoarele prezidențiale vom avea numai 4-5 candidați. Așa se și explică inflația. Dar noi avem în România post decembristă o serie întreagă de găinării, aici e o găinărie”, a spus jurnalistul.

Redăm interviul integral:

Monica Mihai: Bună ziua, bine v-am găsit la o nouă emisiune Gândurile lui Cristoiu. Alături de mine, analistul, scriitorul și jurnalistul Ion Cristoiu, bine ați revenit.

Ion Cristoiu: Bine v-am găsit.

Monica Mihai: S-au întâmplat destul de multe în aceste săptămâni în care am avut pauza, în primul rând după câteva luni de la tragedia din Caracal avem, iată, o nouă crimă, de data aceasta în Dâmbovița, o fetiță de 11 ani care a fost răpită săptămâna trecută și găsită de autorități după 48 de ore moartă, e important să discutăm despre acest subiect. Avem o moțiune de cenzură care este pe linie dreaptă, avem, în sfârșit, o listă a celor care candidează pentru Cotroceni 2019 dată de BEC, există numeroase controverse cu privire la semnăturile strânse de majoritatea candidaților. Subiectul Traian Băsescu și decizia Curții de Apel care a stabilit că a colaborat cu Securitatea, avem editorialul săptămânii și top cinci politicieni, rubrica săptămânală. Haideți să începem domnule Cristoiu cu cazul din Dâmbovița.

Au trecut aproximativ trei luni de când tragedia de la Caracal a scos la iveală o lacună în poliție și în sistemul de justiție și, iată, că pare că nu au învățat nimic nici autoritățile poate, ne confruntăm cu o nouă situație poate mai gravă decât prima așa cum am discutat noi zilele acestea deoarece de data aceasta avem un cetățean olandez care a venit în România, a răpit o fată de 11 ani la câteva sute de metri de casa ei și a ucis-o.

Cazul de la Dâmbovița este un eveniment mai grav decât cel de la Caracal

Ion Cristoiu: Aveți dreptate, cred că este un eveniment mai grav decât cel de la Caracal, deși fiind vorba de două fete moarte e greu să spui că unul e mai tragic decât celălalt, de fapt tragic nici n-are mai tragic sau puțin tragic, din mai multe motive. În cazul Caracal avem de-a face cu o adolescentă de 16 ani care, sigur, s-a urcat într-o mașină, din punctul acesta de vedere desigur că a făcut o greșeală, era un bărbat singur, dar asta nu justifică ce i s-a întâmplat, și în timpul ei liber. În cazul acesta care este infinit mai neliniștitor decât cazul Caracal este faptul că avem o fetiță de 11 ani care ieșea de la școală și sigur că au apărut tot felul de tembelisme pe televiziunile de știri că de ce nu-i microbuz școlar, ea se ducea vreo câteva sute de metri, deci din punctul ăsta de vedere n-ai ce să reproșezi nici ei nici familiei.

Monica Mihai: Școala era relativ aproape de casă…

Ion Cristoiu: Se întorcea de la școală, hai să fim serioși, deci peste tot în România… Al doilea element, în cazul Caracal avem de-a face cu un român, un localnic care sigur era taximetrist ilegal, dar putem presupune, deși nu-i așa, că a fost o întâmplare că Alexandra s-a nimerit, putem presupune că se plimba cu mașina…

Monica Mihai: Putea să fie oricine.

Ion Cristoiu: Nu, e vorba de acțiune, putem presupune că se plimba cu mașina, că a văzut una, i-a plăcut și a luat-o, a răpit-o. În cazul acesta avem de-a face cu un cetățean străin, pedofil în țara lui care a venit aici într-o țară unde știa că poate să-și satisfacă poftele. Ăsta este cel mai grav lucru, asta înseamnă în Olanda, în cercurile pe care noi nu le știm…

Monica Mihai: România avea această reputație.

Ion Cristoiu: România are, de regulă reputații de genul ăsta o au țările în curs de dezvoltare, de mâna a paisprezecea. Sigur, e Cuba care are reputația cu hitaera, care nu sunt prostituate, dar probabil că foarte mulți occidentali se duc în Filipine, Sudan unde știu că nu li se întâmplă nimic dacă fac asta, că nu sunt supravegheați nici măcar de cetățenii de pe stradă, că pot să iasă oricând, cum s-a întâmplat cu ăsta și că sunt totuși copii să zicem, nu știu, să spunem disponibili. Oricum e clar că nu s-a dus în Germania.

Monica Mihai: Credeți că aceasta își pune accentul pe… că scapă nepedepsit, credeți că și acesta a fost motivul pentru care acest cetățean olandez a ales România pentru a face această infracțiune?

Ion Cristoiu: Da, de regulă în asemenea cazuri, ca să fac o comparație proastă, ca în turism, adică unii care vor să petreacă se duc în Bahamas sau mai nou în Caraibe, am înțeles, unde acolo toți cei din jurul tău sunt niște slugi, te spală pe picioare, zic să trăiți și te simți bine, am auzit, nu știu, vrei să te duci să vezi monumente te duci la Roma sau vrei să vezi reni te duci în Finlanda. În cazul de față, România, pe harta lor de acolo, era ca o țară săracă, sălbatică, neadministrată, deci o țară unde poți să mergi cu mașina, să iei o fată să o violezi.

Monica Mihai: Credeți că a avut vreun complice în țară? Pentru că așa cum am discutat și noi zilele trecute, este greu de crezut că un cetățean străin vine în România, știe exact de unde să ia fata, de unde nu există supraveghere video, deși în acea comună existau 37 de camere și părea că știe și programul fetei și traseul acesteia…

Ion Cristoiu: Nu, el a venit la punct ochit punct lovit. Hai să fim serioși, e ca și când te duci, fac o comparație, într-o călătorie în străinătate, deja ți-ai aranjat și vrei să te duci să vizitezi grădina zoologică sau o zonă din asta mai… Cernobîlul, să zicem, sigur că ți-ai aranjat o călăuză, deci știi. E greu de presupus chiar și pentru un român, chiar și pentru mine dacă mă trimiteți acum cu mașina în județul Vaslui unde n-am fost niciodată nu cred că mă voi descurca nici măcar cu localitățile. În cazul lui nu a fost o situație întâmplătoare. Eu mereu, ca și la Caracal, fac distincție între momentul… foarte multe violuri, sigur condamnabile, dar au și o explicație psihologică, a trecut una noaptea, erau patru beți și ăia s-au unul pe altul și au fost excitați de vederea unei tipe la două noaptea. În cazul de față nu a fost o întâmplare, nu era un cioban cu oile și a trecut o tânără cu fustă scurtă și la un moment i-a mijit sexualitatea în el. Nu, e clar că a venit aici pentru că altfel cheltuiești foarte mult, e greu de presupus că vii… vii în România, mă plimb așa, cât mă plimb? Deci, din punctul acesta de vedere el a mai fost și probabil era o rețea care…

Monica Mihai: Mai ales că el a stat un interval destul de scurt în România, a stat trei zile, a venit, s-a cazat, avea un apartament închiriat după care…

Ion Cristoiu: Adică hai să o luăm serios, ați auzit de Gura Șuții? Eu n-am auzit în viața mea, cum să te duci, dacă nu știi despre ce e vorba, bun, și te duci la școală și vezi, și ochești o fată…

Monica Mihai: Dar există dubii că poate vine părintele după acea fată, poate vine fratele…

Ion Cristoiu: Da, nu mai spun că vine după ea, ca și în cazul Dincă, de aia Dincă a mers la punct ochit, punct lovit, adică orice om, mai ales în cazul lui, se gândea, nu știu, dacă pe fată o lua cineva, adică… bun, a urmărit-o când a plecat, dar de unde știa el unde ajunge?

Ca și în cazul Caracal, avem o comunicare dezastruoasă a autorităților

Monica Mihai: Că nu o aștepta cineva.

Ion Cristoiu: Păi nu, de unde ajunge, că ea era pe stradă, dacă tocmai atunci venea mama sau tatăl în întâmpinare, nu, nu, nu era clar că știa și distanța, am înțeles că acum s-a văzut că a ocolit și camerele de luat vederi, dar după părerea mea acesta este faptul foarte grav, al treilea, ca și în cazul Caracal, avem o comunicare dezastruoasă a autorităților în cazul…

Monica Mihai: Asta voiam să vă întreb duminică, la câteva ore după ce s-a descoperit cadavrul fetei, cei de la IPJ Dâmbovița au avut o conferință de presă cu reprezentanți din partea procuraturii și cu șeful poliției, dacă nu mă înșel, care aceștia în primul rând au dat curs citirii unei liste cu nume cu cei cu care au colaborat și cât de fructuoasă a fost colaborarea respectivă.

Ion Cristoiu: În găsirea unui cadavru.

Monica Mihai: În găsirea unui cadavru. Am văzut reacții foarte dure la adresa acestui tip de comunicare, imediat după conferința respectivă de presă în care practic ei se felicitau că au colaborat foarte bine, că n-au mai întâlnit o asemenea colaborare în 26 de ani de carieră, spunea ofițerul respectiv. Cum vedeți?

Ion Cristoiu: Comunicarea în cazul acesta a fost la fel de proastă ca și în cazul Caracal. De ce este foarte importantă comunicarea în asemenea cazuri. Amândouă cazurile au conotații externe. Vă reamintesc că la cazul Caracal aveau conotații trimiterile la posibilitatea implicării unui militar de la Deveselu, posibilitatea, și atunci orice bâlbâială, orice impresie a opiniei publice că se ascunde adevărul trimitea la un scenariu pe care toți și-l făceau, „aha, ăia ascund adevărul” pentru că vezi Doamne să nu se ajungă la americani. În cazul de față este vorba despre un olandez, Olanda este o țară foarte agresivă față de noi, este una dintre… cred că un fel de vechil al UE, al occidentului față de România, ambasada Olandei a fost și înainte de 89 și după 89 un cuib al diversiunilor anti-românești chiar, din punctul ăsta de vedere, Olanda are foarte mari interese economice în România, a pus mâna pe porturi, este chiar principalul investitor și este foarte ușor în cazul unei comunicări dezastruoase opinia publică să crească ipoteza și aici e mușamalizare și aici sunt câteva lucruri pe care ei, neexplicându-le, au adâncit.

Monica Mihai: Au lăsat loc de interpretare.

Ion Cristoiu: Cea mai importantă dintre toate mi se pare faptul că nici acum noi nu avem o explicație rațională, convingătoare în legătură cu ce s-a întâmplat cu el.

Monica Mihai: Sinuciderea.

Ion Cristoiu: Păi, deci sinuciderea seamănă foarte mult cu butoiul descoperit la 6 și 20, 26 iulie, deci în cazul Alexandrei știm acum că descoperirea la 6 și 20 la 26 iulie a fost o modalitate de a închide dosarul. Sigur, a venit Cumpănașu și nu s-a închis. Sunt și eu de acord cu ipoteza, ca să mă refer la Caracal, că el a plantat acolo probe, n-avea cum, lăsa el… adică și dacă era un criminal ageamiu nu…

Monica Mihai: Lăsa probe pentru poliție…

Ion Cristoiu: Nu, lua cenușa, hai să fim serioși, prea e pus cu mâna ca să nu suspectezi că el a pus dinadins și probabil că și complicii lui de la poliție s-au dus direct acolo. În cazul de față prea închide dosarul ca imagine, atenție. Știrea primită în România, dar fără nicio explicație și fără a ne explica cum s-a întâmplat este faptul că el s-a sinucis, nu că a avut accident. De ce, dacă vă uitați la manipularea opiniei publice, sinuciderea…

Monica Mihai: Apare ca urmare a unui regret…

Ion Cristoiu: Da, s-a sinucis, gata, închidem, l-a pedepsit Dumnezeu.

Monica Mihai: Dar de ce a așteptat să se sinucidă în Olanda? De ce a mai fugit din România?

Ion Cristoiu: Păi nu numai asta, dar în primul rând vă reamintesc cazul șefului de la Pharma care, e clar, a intrat cu mașina într-un pom și nici în acum nu știm dacă s-a sinucis sau a fost sinucis sau a fost accident. Este greu de presupus pe planeta asta că un om are un accident, intră într-un autotren pe șosea și poliția, la cinci minute, spune „s-a sinucis”. N-ai de unde să știi, poate a fost un accident, poate era drogat, poate a fost pus la cale. Nu știm nici acum dacă este el, din punctul ăsta de vedere, și faptul că ai noștri, babuini fiind, n-au avut curaj să facă gălăgie și să ceară documente.

Monica Mihai: Există un comunicat dat de Interpol care confirmă că era vorba de acel bărbat care…

Ion Cristoiu: Nu este vorba că a dat Interpolul comunicat că era bărbatul, era vorba de faptul că opinia publică din România, pentru a nu suspecta ceva în neregulă, avea nevoie de o chestiune foarte…

Monica Mihai: De o explicație.

Ion Cristoiu: De o explicație simplă, nu văd de ce, dacă nu am cerut sau dacă am cerut și nu ni s-a dat, n-am bătut cu pumnul în masă și în public, măcar Klaus Iohannis sau Dăncilă să spună stați domnule puțin veniți și explicați-ne pentru opinia publică din România cum s-a întâmplat. Teoretic era un accident, da, o sinucidere, nu, prin ce ar strica mersul anchetei dacă ai noștri ar face o conferință de presă, nu pe surse, și ar spune, uite, de la colegii noștri am primit așa, numitul cutare s-a sculat dimineața sau s-a urcat în mașină, bătea vântul, pe șosea l-au apucat remușcările, nu știu, a lăsat o scrisoare, noi atât știm. Eu pun la îndoială.

Monica Mihai: Poate totuși în săptămânile care urmează se va clarifica și…

Ion Cristoiu: E târziu. Nu, vă spun încă o dată, deci, avem ca și în cazul Caracal, ceva în neregulă în comunicare. Ori ei sunt nătângi în comunicare, ceea ce nu cred, ori ascund și ai noștri ceva. Adică și pentru autoritățile de la noi dosarul s-a închis prea repede. Gata, s-a sinucis, s-a terminat. Vă imaginați ce-ar fi fost dacă el trăia? Păi vă spun ce-ar fi fost pentru ai noștri, pentru Klaus Iohannis mai ales, e clar că justiția din Olanda nu-i dădea drumul pentru că justiția noastră este coruptă în Olanda, în Olanda, Olanda este vârf de lance pe ideea că justiția coruptă și…

Monica Mihai: Era totuși un cetățean olandez.

Ion Cristoiu: Păi, nu, ca să-l extrădeze lăsând la o parte diversiunea că poliția a zis că-l supraveghea și că de abia aștepta să-l aresteze. Ei, na. Nu, trebuia să treacă la un judecător, iar judecătorului puțin îi păsa, nu-i dădea drumul și atunci în opinia publică în România ar fi fost un dezastru și ar fi trebuit să intervină candidatul Klaus Iohannis, că el era, să spună…

Monica Mihai: Se transforma poate într-un coșmar electoral?

Ion Cristoiu: Da, într-un coșmar electoral ca și Caracal, un coșmar e clar că nu-i dădeau drumul ăia. Or așa, s-a sinucis să închidem dosarul și asta dă și posibilitatea de a nu mai extinde cercetarea, degeaba fac ăștia la televiziuni, gata, s-a sinucis, asta e, Dumnezeu să-l ierte.

Monica Mihai: Vom urmări subiectul, că ați pomenit de doamna Dăncilă mai devreme, PNL a anunțat că v-a depune moțiune de cenzură, mai mult, președintele PNL Ludovic Orban chiar scria într-o postare pe Facebook că are 273 de semnături adunate și că ar fi o cifră mai mare decât 233 de câte ar fi avut nevoie pentru ca această moțiune să treacă. Rămâne acum să vă întreb, credeți realmente că va reuși să treacă opoziția această moțiune de cenzură și ce se va întâmpla cu doamna Dăncilă?

În realitate, din datele pe care le am eu și din ce am studiat ne îndreptăm către căderea guvernului

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
CSAT a dat verdictul: ,,Au existat atacuri cibernetice”. Cum a influențat TikTok-ul procesul electoral
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
37 de kilometri din Drumul Expres Craiova-Piteşti se deschid traficului joi şi vineri
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
Cumpărăturile ce nu mai pot fi returnate. Mulți români vor fi afectați
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Obiectivul de a menține creșterea temperaturii anuale sub 1,5 grade Celsius, complet compromis