Cupă, către Tăriceanu: Urât vă scrieți finalul de carieră. ALDE a devenit o cutie goală de conținut

Cupă, către Tăriceanu: Urât vă scrieți finalul de carieră. ALDE a devenit o cutie goală de conținut
Publicat: 29/09/2019, 21:50

„Domnule Tăriceanu, Acum cinci luni erați primit la Craiova de 3.000 de oameni, cu aplauze și cu încredere. Ieri, ați fost primit de 36 de oameni, din care 14 au plecat dezamăgiți, imediat după discursul dumneavoastră (ceilalți 22 rămânând să se certe pentru poziții de vicepreședinte!!! într-un așa zis birou politic teritorial pe care au renunțat, în final, să-l mai facă!!!) Asta e reconstrucția organizației la Dolj?!”,a scris Ion Cupă, duminică, pe Facebook.

Deputatul i-a mai spus lui Tăriceanu că în urmă cu cinci luni era așteptat de 3.000 de oameni, iar sâmbătă le spunea celor 36 de persoane că cei din statul paralel sunt frumoși.

„Acum cinci luni spuneați celor 3.000 de oameni că ALDE este casa liberalismului în România și că nimic nu e mai important decât apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor, lupta împotriva abuzurilor statului paralel. Ieri le spuneați celor 36 de oameni ce frumoși sunt cei de la statul paralel, că nicăieri în Europa nu se mai pune preț pe doctrine și valori ideologice și în acest sens trebuie înțeles parteneriatul cu Ponta și ProRomânia. Urât vă scrieți finalul de carieră, dle. Tăriceanu!”, a completat Cupă.

„P.S.: Nici măcar oameni în secțiile de votare și în birourile electorale nu veți mai putea pune, decât foarte puțini. Prin deciziile dumneavoastră si ale maestrului negru – Daniel Chițoiu, ați făcut din ALDE o cutie goală de conținut, un partid devenit, conform legii, neparlamentar, odată cu dispariția grupurilor parlamentare de la Senat și Camera Deputaților”, a încheiat deputatul.

Călin Popescu Tăriceanu s-a întâlnit cu președintele interimar al ALDE Dolj, Calotă Florică Ică, și o parte din conducerea filialei. Aceștia au dezaprobat acțiunile lui Ion Cupă, fost lider al organizației, exclus din partid. Discuțiile au vizat și mobilizarea în campania la prezidențiale.

Ion Cupă, cel care a condus filiala ALDE Dolj și a acceptat să fie propus ministru al Energiei în Guvern, a fost exclus din partid, alături de Teodor Meleșcanu, Grațiela Gavrilescu și Alexandru Băișanu.

Toți cei patru excluși din ALDE au anunțat că vor ataca decizia partidului în instanță.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Se complică ancheta în cazul familiei din Suceava care a murit când se întorcea din...
Laurențiu Reghecampf o pune la zid pe Prodanca: 'Cum să-ți plătesc curentul când tu stai...
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama...
Un român a fost arestat în Grecia pentru că ar fi dat foc intenționat unei...
Tatăl lui Vlad Pascu, criminalul de la 2 Mai, filmat în ipostaze strigătoare la cer....
Vedeta, suspectată că a apelat la medicamente pentru a slăbi RAPID. Face furori cu noua...
Subiecte Bac 2024 - Geografie, publicate astăzi
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Traficul pe Valea Oltului va fi suspendat timp de o lună. Se fac defrișări pentru...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
IGPR: care este, de fapt, marja de toleranță a RADARULUI?
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Decizie pentru toți cei cu buletin de identitate. Nu se acceptă în România. Lege fără...
Cel mai scump transfer din istoria fotbalului românesc. Becali: Pleacă pe 40 de milioane
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Mesajul transmis de Prințesa Anne după ce a fost lovită de un cal. Care este...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Scenaristul filmului Chinatown, Robert Towne, a încetat din viață
×