Prima pagină » Știri externe » Administrația Trump a reluat ancheta privind emailurile fostului secretar de stat Hillary Clinton

Administrația Trump a reluat ancheta privind emailurile fostului secretar de stat Hillary Clinton

Administrația Trump a reluat ancheta privind emailurile fostului secretar de stat Hillary Clinton
Administrația Trump a reluat ancheta privind e-mailurile a zeci de oficiali actuali și foști înalți funcționari ai Departamentului de Stat, care au trimis mesaje către e-mailul privat al fostului secretar de stat american Hillary Clinton în 2016, potrivit The Washington Post.

Până la 130 de oficiali au fost contactați în ultimele săptămâni de investigatorii Departamentului de Stat – o listă care include funcționari înalți care i-au raportat direct lui Clinton, precum și alții de nivel inferior ale căror e-mailuri au fost, la un moment dat, trimise în caseta sa, a declarat actuali și foști oficiali ai Departamentului de Stat. Cei vizați au fost anunțați că e-mailurile trimise în urmă cu ani au fost clasificate retroactiv și constituie acum potențiale încălcări de securitate, potrivit unor scrisori analizate de cotidianul The Washington Post.

În aproape toate cazurile, informațiile potențial sensibile, acum catalogate drept „clasificate”, au fost trimise în inbox-ul nesecurizat al lui Clinton.

Anchetatorii departamentului de stat au început să ia legătura cu foștii oficiali în urmă cu aproximativ 18 luni, după alegerea președintelui Trump, după care au părut să renunțe înainte de ridicarea acestei probleme în luna august, au anunțat oficialii.

Înalți oficiali ai Departamentului de Stat au spus că urmează protocolul standard într-o anchetă care a început în ultimele zile ale administrației Obama și este aproape de finalizare.

„Acest lucru nu are nicio legătură cu cine se află la Casa Albă”, a declarat un înalt responsabil al Departamentului de Stat, care a vorbit sub condiția anonimatului, nefiind autorizat să vorbească public despre o anchetă aflată în desfășurare.

„Este vorba despre timpul necesar pentru a parcurge milioane de e-mailuri, care este de aproximativ trei ani și jumătate”, a adăugat acesta.

Scandalul emailurilor a izbucnit în martie 2015, când s-a dezvăluit că Hillary Clinton a folosit doar un server privat în timp ce era secretar de Stat, în locul unui cont guvernamental, situație care i-ar fi permis să evite monitorizarea comunicațiilor oficiale. Retroactiv, Departamentul de Stat a stabilit că mii de emaluri aveau caracter de informații clasificate.

Republicanii au condamnat în mod repetat folosirea exclusivă a e-mailul personal de către Clinton pe când era secretar de Stat al SUA.

Biroul Federal pentru Investigații din Statele Unite nu a recomandat însă punerea sub acuzare a fostului secretar de Stat Hillary Clinton, în cazul utilizării mailului și gestionării informațiilor clasificate.

Marinela Sârbu este absolventă a Facultății de Jurnalism în cadrul Universității Hyperion din București. În presa scrisă, a activat timp de doi ani ca redactor pe secția Externe în cadrul agenției ... vezi toate articolele

Citește și