Potrivit IPJ Argeș, mașina a fost descoperită, luni, la marginea DN7C, Transfăgărășan, lovită de un parapet, iar polițiștii au început să îl caute pe proprietar. În cele din urmă, acesta a fost observat în prăpastie, iar în ajutor au fost chemați salvamontiștii și jandarmii.
Bărbatul, în vârstă de 53 de ani, a fost găsit decedat de echipele de salvatori.
Polițiștii fac cercetări în acest caz pentru a stabili cum a ajuns bărbatul în prăpastie. Aceștia nu au găsit, până acum, urme care să indice faptul că bărbatul a fost proiectat din mașină în prăpastie în urma accidentului.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, bărbatul a lucrat la Jandarmeria Argeș până în 2004, când s-a pensionat.