Conferința MAS. Constantin Ionescu: Problema capitalului uman este a doua cea mai mare vulnerabilitate a României

Conferința MAS. Constantin Ionescu: Problema capitalului uman este a doua cea mai mare vulnerabilitate a României
Publicat: 03/10/2019, 12:35

„În iulie, gazele românești, în urma Ordonanței 114, au ajuns cu 33% mai scumpe decât gazele de import. Media energiei a fost de 550 de lei pe MWh, în timp ce media în Cehia, Slovacia și Ungaria se situa între 46-54 euro, aproape de trei ori mai mult”, a declarat, joi, consilierul de stat Constantin Ionescu, în cadrul Conferinței „Politica de securitate națională, de la gândirea strategică la instituțiile de apărare”, organizată de Monitorul Apărării și Securității.

Constantin Ionescu a precizat că toată această situație, în ceea ce privește gazele, este o vulnerabilitate.

În ceea ce privește securitatea națională extinsă, Ionescu spune că o amenințare foarte mare în acest sens poate veni și din interior. „Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să rezolvi problemele din cercul tău. Iar cea mai mare problemă nu este cea a vulnerabilităților materiale”, a precizat Constantin Ionescu.

Consilierul de stat a vorbit și despre valorile câștigate de România după Revoluția din 1989, menționând libertatea de circulație a românilor. Libertate, care, în opinia lui Ionescu a dus și la exodul românilor în străinătate.

„Am mai căpătat libertatea de circulație, cu toate că problema capitalului uman este a doua mare vulnerabilitate a României în momentul de față. Nu este vina lor că pleacă spre prosperitate, este vina noastră cu nu putem să le oferim ce vor aici”, a precizat Ionescu.

În contextul exodului foarte mare al românilor și discutând despre vulenerabilitățile interne pe care România le are, Constantin Ionescu a menționat cazului unui român din Spania, care, în trei săptămâni de vacanță, nu a reușit să rezolve o problemă în România.

„Un cetățean român nu reușește să-și rezolve o problemă în trei săptămâni de vacanță în România, iar în Spania, pentru că cei de la primăria de acolo nu au putut să o rezolve într-o zi, funcțonarii de acolo au venit la el acasă cu problema rezolvată”, a mai precizat Ionescu.

Constantin Ionescu este consilier de stat, directorul Oficiului Informații Integrate din cadrul Departamentul Securității Naționale al Administrației Prezidențiale.

Monitorul Apărării și Securității (MAS) organizează joi, la Hotelul Marriott din București, Conferința pe tema „Politica de securitate națională, de la gândirea strategică la instituțiile de securitate și apărare”, un forum pentru dezbateri cu invitați de marcă din România și din străinătate. Printre subiectele care vor fi abordate la eveniment se numără „interesele naționale fundamentale și amenințările la adresa securității naționale”, „capacitatea României de a garanta securitatea națională” și conceptul de „securitate națională a României” în context internațional.

Pornind de la premisa că „securitatea națională reprezintă bunul public cel mai de preț al națiunii”, participanții la conferință, printre care se numără dr. Thomas-Durell Young, generalul israelian (r.) Itai Brun, generalul polonez (r.) Jaroslaw Strozyk, vor analiza semnificațiile conceptului de securitate națională în contextul transformărilor din sistemul internațional, în special în spațiul euro-atlantic.

Obiectivele Conferinței se referă la înțelegerea importanței securității și apărării naționale de către cetățenii României, la cunoașterea rolului instituțiilor, la transparența utilizării fondurilor publice, la implicarea cetățenilor în deciziile strategice și identificarea principalelor obiective și soluții ale viitoarei Strategii Naționale de Apărare.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal