Prima pagină » Economic » Elementul chimic al cărui preț a explodat peste noapte. Prețul unciei a depășit nivelul de 1.700 de dolari

Elementul chimic al cărui preț a explodat peste noapte. Prețul unciei a depășit nivelul de 1.700 de dolari

Elementul chimic al cărui preț a explodat peste noapte. Prețul unciei a depășit nivelul de 1.700 de dolari
Oferta scăzută și cererea din ce în ce mai mare de paladiu au ridicat prețurile metalului la peste 1.700 de dolari pe uncie în această săptămână, iar analiștii preconizează că prețurile vor urca până la 2.000 de dolari în următoarele 12 luni, transmite Reuters.

Folosit în eșapamentele vehiculelor pentru a reduce emisiile dăunătoare, paladiul și-a dublat valoarea în raport cu nivelul scăzut din august anul trecut, întrucât noile reglementări pentru protecția mediului obligă producătorii de automobile să cumpere mai mult.

Deficitul de paladiu s-a aplanat în această vară, ceea ce a determinat scăderea prețurilor, însă producătorii de automobile, care reprezintă 80% din cumparatorii de paladiu, au întreprins achiziții în ultimele săptămâni, a spus analistul Mitsubishi, Jonathan Butler.

„În următoarele 12-18 luni, probabil că vom vedea o valoare de 2.000 de dolari uncia”, a adăugat acesta.

Însăsprirea reglementărilor înseamnă că cererea se extinde, în ciuda încetinirii creșterii economice globale și a scăderii vânzărilor de mașini pe piețele cheie, inclusiv Europa, Statele Unite și China.

Normele care intră în vigoare în China, cea mai mare piață auto, începând cu anul viitor vor cere ca fiecare vehicul să conțină cu aproximativ 30% mai mult paladiu, platină și rodiu, spun analistii Morgan Stanley.

Foto: Pixabay

 

Autor
Autor

Citește și