„Așa cum am făcut și în cursul altor vizite în Europa, am avertizat și asupra riscurilor investițiilor chineze în tehnologii sensibile și asupra strategiei Chinei de a oferi puternic mită pentru a obține contracte în infrastructură. Vrem ca Macedonia de Nord să aibă succes, nu să se lupte cu datorii și corupție”, a declarat Mike Pompeo, potrivit agenției Reuters, după întrevederi cu lideri nord-macedoneni în orașul Ohrid.
China a inclus țări balcanice în Proiectul „O centură, un drum”, investind miliarde de dolari pentru construirea de căi ferate, drumuri și centrale electrice.
Rusia, care are relații puternice cu unele țări din regiune, se opune deschis extinderii NATO și Uniunii Europene în Balcani.
„Inimile și mințile cetățenilor nord-macedoneni trebuie să ghideze țara înainte, nu influențele trolilor ruși pe rețelele de socializare online. Ați contribuit cu trupe care luptă alături de noi în Irak și Afganistan, ați contribuit la coaliția care a învins califatul Stat Islamic. Sunt încrezător că Senatul SUA va ratifica protocolul de aderare în această toamnă, pentru a putea intra oficial în echipa NATO”, a subliniat Mike Pompeo în Macedonia de Nord.
În Muntenegru, Mike Pompeo a declarat: „Statele Unite vor continua să fie partener pentru binele cetățenilor dvs., pentru regiune și pentru lume”. Washingtonul „urmează să finalizeze un contract în valoare de 36 de milioane de dolari privind achiziționarea de vehicule tactice ușoare”. Prin cooperarea cu serviciile secrete din Muntenegru, „am reușit să dezvotăm un soft de contracarare a celor mai noi atacuri cibernetice ruse, protejând milioane de dispozitive în întreaga lume”, a subliniat Pompeo.
„Pentru Muntenegru, este important din punct de vedere strategic să existe prezența SUA și Uniunii Europene în Balcani, astfel încât să nu existe spațiu de influență din partea țărilor care nu împărtășesc aceleași valori”, a afirmat, la rândul său, premierul Muntenegrului, Dusko Markovici.
Foto: Hepta