Potrivit unui comunicat al BCCO Craiova, remis vineri presei, tânărul de 23 de ani, din localitate, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, printr-o decizie a Tribunalului Dolj, fiind acuzat de trafic de minori, trafic de persoane și lovire sau alte violențe.
Potrivit anchetatorilor, din 2014 și până în prezent, bărbatul ar fi obligat o minoră, care la data respectivă avea 15 ani, să cerșească, iar pe o altă tânără să practice cerșetoria și prostituția. Bărbatul le-ar fi luat ambelor fete banii astfel obținuți. De asemenea, în 25 septembrie 2019, bărbatul ar fi agresat fizic una dintre victime.
El a fost inițial reținut pentru 24 de ore și apoi prezentat Tribunalului Dolj, care a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile.