Erbașu: Contractele pentru stadioanele din proiectul EURO 2020, scumpite cu 40%

Erbașu: Contractele pentru stadioanele din proiectul EURO 2020, scumpite cu 40%
Publicat: 07/10/2019, 13:17

De asemenea, Erbașu a anunțat că Stadionul Giulești nu va fi gata pentru EURO 2020. În condițiile în care UEFA a cerut doar un stadion pentru antrenamente în vederea EURO 2020, cel mai probabil acela va fi Steaua.

„Nu se măresc valorile stadioanelor cu o valoare infernală. Cele trei contracte – chiar dacă eu vorbesc doar de două (n.r. – Steaua și Giulești), cele trei stadioane sunt identice, sunt făcute în aceeași perioadă – au prevăzută și o clauză de actualizare a prețurilor, în funcție de indicele de inflație. 70% din această valoare este aceasta actualizare prevăzută expres într-un contract propus de Banca Europeană de Investiții, este un contract standard pentru toate contractele peste cinci milioane și cu o durată de execuție mai mare de un an de zile. Deci nu este o mărire de valoare, era prevăzută, nu avea cum să se estimeze acum un an și ceva, acum doi ani și jumătate, când s-au făcut studiile de fezabilitate, inflația pe următorii doi sau trei ani. Acum s-a făcut această actualizare a indicilor de inflație. Inflația nu o stabilesc eu, inflație este stabilită de statistici”, a declarat Erbașu, la Digi Sport.

Omul de afaceri a detaliat: „Valorile s-au mărit cu aproximativ 40%, toate stadioanele s-au mărit cu același procent, pentru că studiile de fezabilitate au fost făcute în aceeași perioadă, iar execuția stadioanelor se face la fel, în aceeași perioadă. Aproximativ 30% este inflația, aceștia sunt indicatorii, celelalte 10% reprezintă cerințe suplimentare față de caietul de sarcini, impuse fie de situația din teren – au fost găsite foarte multe rețele care nu erau prevăzute în plan la Rapid – fie câteva cerințe suplimentare impuse de UEFA. Toate s-au adunat. Au fost mai multe cerințe, inclusiv beneficiarii au mai cerut mici schimbări, birouri suplimentare.”

Erbașu a explicat și ce modificări suplimentare au fost aduse Stadionului Steaua. Acesta a precizat că arena din Ghencea ar trebui să fie finalizată în jurul datei de 15 februarie 2020.

„La Steaua sunt de exemplu 8.000 de metri pătrați în plus. Au rezultat din noua structură a stadionului, au fost gratis și doar dotările pentru aceste spații sunt în plus. Toate cele trei stadioane vor costa în final maximum 160-165 de milioane de euro, mult mai puțin decât un stadion făcut la noi în țară, acum zece ani, Arena Națională, care are același număr de locuri cu cele trei stadioane (n.r. – în total). Cele trei stadioane se execută aproape la jumătate de preț și la standardele lui 2020. La Budapesta, acum, un stadion de 67.000 de locuri se face cu 500 milioane de euro. Nu e mai ieftin betonul în România decât în Ungaria, nici mâna de lucru numai e așa de ieftină, în comparație cu țările din jur

La Steaua, aproximativ 85% din partea de beton este executată. Chiar dacă din afară nu se mai vede așa de multă forfotă, în interior se lucrează foarte mult și până la sfârșitul anului va fi executată și partea de structură metalică de acoperiș, iar partea de învelitoare va fi finalizată în jur de 15 februarie 2020, în integralitate. Atunci se va vedea tot conturul stadionului finalizat. Evident că în interior vor fi multe alte lucrări de făcut, instalații, finisaje și alte lucrări”, a explicat Erbașu.

În plus, Erbașu a anunțat că Stadionul Giulești nu va fi gata la timp pentru a găzdui antrenamentele echipelor calificae la turneul final. Lucrările la arena Rapidului au întârziat, iar aceasta va fi finalizată abia în luna mai a anului următor.

„La Giulești este o diferență de șase luni. În Giulești avem cele patru laturi, pe de o parte calea ferată, pe de alta este bulevardul, avem teatrul, o clădire veche și pe partea cealaltă sala de sport și a fost necesară o incintă de piloni. La Steaua s-a putut lucra zi și noapte, dar la Giulești nu s-a putut lucra zi și noapte din foarte multe motive, zgomot, praf, au fost destul de multe impedimente, nu toată lumea este dornică să aibă stadionul aproape acolo, au fost foarte multe reclamații, trebuia să respectăm și programul locatarilor din jur.

Stadionul Giulești se va ridica undeva în luna mai a anului viitor. Este adevărat că Giuleștiul nu va fi pregătit pentru antrenamente la Campionatul European din 2020, însă Steaua și, din ce știu de la colegii mei, Arcul de Triumf vor fi pregătite pentru antrenamente la CE, însemnând că toate incinta va fi pusă la dispoziție, teren, nocturnă, sonorizare, toate vestiarele, căile de acces tehnice și tehnologice. (n.red. – La Steaua) nu vor fi gata restaurantele, nu va fi gata hotelul, nu vor fi gata anumite spații auxiliare. Rapidul nu va fi pregătit, într-adevăr, pentru antrenamente, însă undeva în luna octombrie și stadionul Rapid va fi gata în integralitatea lui. (n.red. – La Steaua) scaunele vor fi montate, dar antrenamentele nu se fac cu spectatori. Nu scaunele sunt problema, scaunele se pun foarte ușor. Noi ne-am asumat atât față de FRF, cât și față de UEFA că vom da acest stadion pregătit pentru antrenamente și ei ne-au pus pe listă care sunt condițiile pentru ca echipele să poată să se antreneze. Vor fi gata două, și Arcul de Triumf, din câte știu de la colegii mei, dar numai unul singur va fi pentru antrenamente. Rapidul va fi gata cu patru, cinci luni mai târziu”, a mai spus Erbașu.

Arena Națională va găzdui patru meciuri cu ocazia EURO 2020, trei în grupă și unul în optimi.

UEFA ceruse ca România să modernizeze patru stadioane în București pentru ca echipele din cadrul EURO 2020 să desfășoare antrenamente. Doar Steaua, Rapid și Arcul de Triumf se află în proiect, Dinamo ieșind din plan din cauza unor probleme juridice.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Cine e omul care i-a adus succesul lui Călin Georgescu. Câte milioane de euro a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Alegeri parlamentare 2024: ce votăm pe 1 decembrie și care este procedura prin care se...
Vremea o ia razna de Crăciun și de Revelion în București. Temperaturi anormale de Sărbători,...
Cum arată casa în care locuiește Andreea Marin! Imagini senzaționale cu vila luxoasă: cadă în...
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
Breaking! Cine era Adelin, puștiul de 14 ani strivit în accidentul de pe DN56
Cine este și cu ce se ocupă Oana Lasconi, fiica Elenei Lasconi. Trecutul dureros al...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Ce spune presa britanică despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor: „A...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Adevărul despre Călin Georgescu. Radu Banciu a explodat: Un legionar putinist
Karmen Minune, în brațele unui alt bărbat. Cum s-a afișat
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
VIDEO Este Jador copilul preferat al mamei sale? Artistul mai are încă trei frați! "Eu...
EXCLUSIV! Mihai Trăistariu, despre rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale: "Simt așa o trezire națională"
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe...
Mostrele extrase de pe asteroidul Ryugu, contaminate la scurt timp după ce au ajuns pe...