Prima pagină » Magazin » Premiile E! People Choice continuă votul la secțiunea dedicată influencerilor pop din România. Adelina Pestrițu, Laura Giurcanu și Bromania, câțiva dintre cei care concurează pentru primul loc

Premiile E! People Choice continuă votul la secțiunea dedicată influencerilor pop din România. Adelina Pestrițu, Laura Giurcanu și Bromania, câțiva dintre cei care concurează pentru primul loc

Premiile E! People Choice continuă votul la secțiunea dedicată influencerilor pop din România. Adelina Pestrițu, Laura Giurcanu și Bromania, câțiva dintre cei care concurează pentru primul loc
Premiile E! People Choice au pentru prima dată o secțiune dedicată influencerilor pop din România unde, până pe 18 octombrie, concurează opt nume din mediul online autohton.

Adelina Pestrițu, Laura Giurcanu, Diana Condurache, Irina Deaconescu, Maria Zvinca, Nadd Hu, Bromania și Selly concurează pentru primul premiu sponsorizat de canalul tv american pentru activitatea online românească.

Adelina Pestritu e descrisă într-un comunicat de presă în calitate de „antreprenor în online, fondator www.edamagazine.ro si www.byeda.ro, cu o comunitate totală de aproape 3 milioane pe social media”.

Laura Giurcanu are peste 800 de mii de urmăritori pe instagram iar la 14 ani câștiga a doua ediție românească a emisiunii Next Top Model.

Diana Condurache este din Sfântu Gheorghe și este cunoscută în calitate de vloggeriță. Se apropie de 900 de mii de urmăritori pe Instagram.

Irina Deaconescu și-a început vlog-ul vorbind despre experiența ei nefericită în videochat, iar cele mai urmărite materiale publicate de ea în ultimul an au trecut leger de 1-2 milioane de vizualizări.

Maria Zvinca lucrează în publicitate și a strâns în primul an de vlog peste 170.000 de abonați.

Nadd Hu are experiență în calitate de prezentatoare în radio și tv și se descrie drept „makeup junkie”. Are peste 100 de mii de urmăritori pe Instagram.

Bromania a depășit un milion de urmăritori pe rețelele sociale și este proiectul lui Mihai Dima. A studiat în SUA și a deschis un canal video umoristic pe care l-a dezvoltat rapid, în ultimii ani adunând colaborări cu mai mulți vloggeri, unii dintre aceștia nominalizați chiar la aceste premii.

Selly e Andrei Șelaru, un tânăr craiovean care a depășit 2 milioane de abonați la canalul său video. Împreună cu Diana Condurache și alți vloggeri a lansat proiectul 5Gang care a devenit rapid o trupă de succes atât în mediul online dar și în concertele susținute prin România.

Fanii diferitelor tipuri de divertisment din întreaga lume își pot alege preferații pentru 43 de categorii reprezentând filme, TV, muzică și pop-culture.

Printre cei nominalizati anul acesta la gala din 10 noiembrie, din America, se numara Taylor Swift, Ariana Grande, Billie Eilish, Miley Cyrus, Camila Cabello, Pink, Cardi B, Ed Sheeran, Drake, Shawn Mendes, Travis Scott, Khalid, Lil Nas X sau productii precum „The Lion King”, „Spider-Man: Far From Home”, „Stranger Things”, „The Walking Dead” și „Riverdale”.

Voturile se pot exprima până pe 18 septembrie la această adresă https://pca.eonline.com/

Gala E! People Choice Awards se desfășoară anual din anul 1975, iar anul acesta, în 2019, va avea loc pe 10 noiembrie, la Los Angeles.