Reprezentanții TSD Constanța au anunțat, joi, că deputatul Gabriel Petrea, lider al Organizației de Tineret a PSD, care a votat moțiunea împotriva Guvernului Dăncilă, nu-i mai reprezintă pe tinerii social-democrați constănțeni.
Decizia a fost anunțată printr-un comunicat de presă semnat de lideul organizației TSD Constanța, Nicu Roșu.
„Gabriel Petrea nu ne mai reprezintă pe noi, tinerii social democrați constănțeni! Îmi pare rău că s-a ajuns aici. Știam că el nu va vota moțiunea. Este păcat de tot efortul nostru depus în campaniile electorale, și nu numai. Cel mai urât lucru este să votezi împotriva partidului pentru care am muncit cu toții”, se arată în comunicat.
Gabriel Petrea, liderul TSD și fost ministru, a votat moțiunea de cenzură, fiind aplaudat de parlamentarii Opoziției și huiduit de cei ai PSD.
Foto: Facebook/Gabriel Petrea