Elevii anunță: Vrem ca noul Guvern să trateze educația cu seriozitate, nu doar la nivel declarativ

Elevii anunță: Vrem ca noul Guvern să trateze educația cu seriozitate, nu doar la nivel declarativ
Publicat: 14/10/2019, 10:03

Ca urmare a moțiunii de cenzură adoptată săptămâna trecută, Consiliul Național al Elevilor face apel la „decidenții de la nivel central să trateze cu responsabilitate educația, gândind și asumându-și o strategie coerentă, valabilă pe termen mediu și lung, care să conducă treptat spre configurarea unui sistem de învățământ incluziv de calitate, în care nevoile și interesele elevului să primeze”.

Potrivit unui comunicat al Consiliului, educația a suferit numeroase modificări propuse de toți miniștrii din Minister, fiecare cu propria viziune. În acest context, elevii solicită celor care își vor asuma guvernarea atât înainte, cât și după alegerile parlamentare, educația în școlile românești să fie tratată drept prioritate zero și în practică, nu doar la nivel declarativ.

„În privința măsurii vehiculate în spațiul public, privind comasarea celor trei ministere: Ministerul Educației Naționale, Ministerul Cercetării și Inovării și Ministerul Tineretului și Sportului, prin reunirea a trei portofolii distincte, subliniem că, în cazul implementării acestei propuneri, este imperios să se acorde o atenție sporită fiecărui domeniu în parte, fără a fi afectată independența sau eficiența gestionării lor. Educația este un portofoliu complex și prezintă probleme a căror rezolvare nu permite amânare”, mai arată comunicatul Consiliului.

Președintele Consiliului Național al Elevilor, Antonia Pup, consideră că, în prezent, la nivel socio-politic „ne aflăm într-o situație critică”.

„Ceea ce ne dorim de la viitoarea guvernare, oricare ar fi componența ei, este responsabilitate în ceea ce privește relația cu sectorul educațional, conștientizarea faptului că Educația este un sistem complex, că fiecare elev este diferit, iar sistemul trebuie să răspundă la nevoile fiecăruia. Nu în ultimul rând, ne așteptăm la asumarea unor decizii care să aibă în centrul lor bunăstarea beneficiarilor primari ai educației, chit că aceste decizii nu sunt mereu cele mai „aducătoare de voturi”. Indiferent de culoarea politică, ele trebuie gândite, asumate și aplicate”, a declarat Antonia Pup.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Sondaj Exclusiv Antena 3 CNN. Primele date despre ce au votat românii
Alegeri Prezidențiale 2024 | Cifrele de la ora 12:00. Județele care au aruncat în aer...
Câte tipuri de AVC există. Cum s-a produs cel care l-a răpus pe Gabriel Cotabiță!...
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Scăpați de cel mai mare coșmar. Soluția fantastică pentru curățarea pereților
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Monica Vitti, regina filmului italian