Valuri de amenzi după intrarea în vigoare a noilor prevederi privind interzicerea folosirii telefonului mobil: Valoarea depășește 200.000 lei

Valuri de amenzi după intrarea în vigoare a noilor prevederi privind interzicerea folosirii telefonului mobil: Valoarea depășește 200.000 lei
Publicat: 14/10/2019, 14:39

Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) a transmis, luni, că în zilele de 12 și 13 octombrie, la nivel național, au fost aplicate 310 sancțiuni, în valoare de 207.668 de lei, șoferilor nu au respectat interdicția de a ține în mână sau folosi cu mâinile în orice mod telefonul mobil sau a orice dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video.

„În aceeași perioadă, polițiștii au aplicat 17 sancțiuni, în valoare de 9.570 de lei, celor care au ținut în mână sau folosit cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai aflate în mișcare, a telefonul mobil sau orice dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, concomitent cu încălcarea unei reguli pentru circulația vehiculelor”, transmite IGPR.

Sursa citată mai arată că prin noile reglementări a fost interzisă ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod atât a telefonului mobil, cât și a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, de către conducător, în timpul conducerii vehiculului aflat în mișcare.

„Nerespectarea acestei norme de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai constituie contravenție și este sancționată cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, de la 6 la 8 puncte-amendă (în prezent de la 870 de lei la 1.160 de lei), și cu aplicarea sancțiunii complementare de 4 puncte de penalizare”, se arată în comunicatul IGPR

În ceea ce privește nerespectarea normei de interdicție de către conducătorii unui vehicul pentru care nu este obligatorie deținerea permisului de conducere (precum bicicletele), contravenția este sancționată cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, de la 6 la 8 puncte-amendă (în prezent de la 870 de lei la 1.160 de lei), mai arată sursa citată.

Reprezentanții Poliției Române mai transmit că un alt aspect de noutate îl constituie sancționarea unei forme agravante de săvârșire a contravenției privind utilizarea telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai.

„Astfel, ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai aflate în mișcare, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, concomitent cu încălcarea unei reguli pentru circulația vehiculelor, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni, de la 4 la 5 puncte-amendă (de la 580 de lei, la 725 de lei), și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 30 de zile”, se mai arată în comunicatul Poliției.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a TikTok după ce CNA a cerut o anchetă privind campania online a...
Care este numele real al Elenei Lasconi? Puțini sunt cei care știu ce scrie în...
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
Rusia pregătește lovituri de răzbunare pentru atacurile cu rachete ATACMS ale Ucrainei din Kursk
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Rusia încearcă sa provoace România. Ambasadorul lui Putin a înfipt, la propriu, steagul Rusiei în...
Ce se întâmplă în Pakistan: capitala este blocată, internetul este tăiat, mii de protestatari se...
Călin Georgescu sau Elena Lasconi? Carmen Harra știe cine va fi noul președinte al României
Băutura alcoolică pe care această femeie de 110 ani o bea în fiecare zi, de...
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum...
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
A murit actorul Andrei Ionescu la vârsta de 97 de ani. Acesta s-a stins din...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
E legal să folosești anvelope de vară și de iarnă în același timp? Ce stabilește...
Donald Trump, propus pentru nominalizarea la Premiul Nobel pentru Pace 2025
Orașul SECRET de sub Groenlanda! Ce s-a găsit în TUNELURILE de sub gheață?
Decizie pentru Călin Georgescu. Ce a hotărât Curtea de Apel București
Contractul individual de muncă, schimbări importante. Se aplică de la 1 ianuarie
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriela Cristea, declarații emoționante despre cele două sarcini realizate prin cezariană. “Fetele mele au văzut...
Dan Negru, mesaj emoționant înainte de turul II al alegerilor prezidențiale: ”Nu vă certați cu...
BANCUL ZILEI. Bulişor: - Mami, colegii îmi zic că am capul mare!
Discursul istoric al lui Churchill, Hitler și invadarea Norvegiei