Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Brașov, Ciprian Sfreja, bărbatul de 56 ani a fost atacat de urs în noaptea de luni spre marți.
Atacul a avut loc la o stână din Comăna de Sus.
Ciobanul a fost dus la spital în stare de inconștiență, iar marți dimineața era în stare foarte gravă.
El are plăgi mușcate pe tot corpul.
De altfel, în ultimele zile în județul Brașov au fost mai multe mesaje Ro-Alert care avertizau oamenii despre urșii văzuți.