Aerul poluat a fost responsabil de sute de mii de decese premature în 2016, la nivelul UE

Aerul poluat a fost responsabil de sute de mii de decese premature în 2016, la nivelul UE
Publicat: 16/10/2019, 16:10

„Poluarea aerului este, în prezent, cel mai important risc de mediu pentru sănătatea oamenilor”, se arată în raportul publicat de European Environment Agency (EEA), agenția de sănătate a Uniunii Europene (UE).

Autorul raportului, specialistul EEA Alberto González Ortiz, spune că, în orașele europene, deși nivelul particulelor periculoase din aer a mai scăzut, fenomenul nu este suficient de rapid.

„Nu am atins standardele UE și, desigur, suntem departe de cele ale OMS (Organizația Mondială a Sănătății, n.r.)”, a spus Ortiz.

Legislația UE cere statelor membre să monitorizeze, mai ales în zonele urbane, nivelurile de particule poluante și să ia măsuri dacă se depășesc limitele.

În luna iunie, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis că orașele trebuie să acționeze în cazul în care nivelul de poluare este depășit într-un anumit loc. Până atunci, măsurile erau luate pe baza unor medii înregistrate într-o regiune.

În iulie, Comisia Europeană a cerut CJUE să ia măsuri împotriva Spaniei și Bulgariei, care nu și-ar proteja cetățenii prin luarea unor măsuri de combatere a poluării.

În 2017, 16 dintre cele 28 de state membre UE au raportat cel puțin un caz de depășire a limitelor maxime admise privind poluarea cu dioxid de nitrogen, un compus toxic din gazele de eșapament. Printre aceste state se numără Franța, Belgia, Olanda, Spania, Germania și Marea Britanie.

Reducerea numărului de mașini este un factor important în diminuarea poluării din orașe, mai ales în ceea ce privește dioxidul de nitrogen, a spus Ortiz.

„Când luptăm împotriva poluării, luptăm împotriva schimbărilor climatice și promovăm un comportament sănătos”, a adăugat acesta.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Aș vrea să te vizualizez epidermic”, un alt sociolog de la SNSPA, acuzat de Ana...
Familia Regală, lovită de o nouă tragedie! Prințul și-a dat ultima suflare pe un pat...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea...
Ce i-ar fi provocat, de fapt, moartea lui Andrei Versace? Medicii legiști au anunțat rezultatele...
Informații îngrijorătoare despre starea lui Nicu Covaci: „Lucrurile nu se îndreaptă deloc spre bine”
Florin Salam, primele declarații după ce Roxana Dobre și-a luat copiii și s-a mutat la...
Dieta STRICTĂ a lui David Popovici! Alimentele pe care nu le mănâncă niciodată: Este un...
Angajări în străinătate: peste 200 de locuri de muncă pentru români. Ce posturi sunt disponibile
'Durere mare'- Părinții doctoriței Gavril, reacție sfâșietoare
O înotătoare a fost eliminată de la Jocurile Olimpice după ce a încălcat o regulă,...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Preț ITP 2024: Cât timp poți circula cu ITP-ul expirat? Ce acte sunt necesare și...
USR o acuză pe Ligia Deca de tolerarea abuzurilor sexuale din curtea SNSPA
Au AMUȚIT toți! Inteligența Artificială A ȘOCAT la Olimpiada de Matematică
Răsturnare totală de situație în cazul UDREA. E nevinovată. A apărut dovada
Manipulare grosolană, la nivel mondial. Cum a căzut omenirea în capcană
Insula Iubirii Plus, sezonul 8. Diandra nu știe dacă își dorește să continue idila cu...
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum...
Gabriela Cristea traversează o perioadă dificilă cu fiica sa, Victoria! Cu ce dificultăți se confruntă:...
Marele rival al lui David Popovici în finala de 100 de metri, aflat în plin scandal...
BANCUL ZILEI. O blondă intră tremurând într-o farmacie: - D..d..doaaamnăă..a..veve..ți vi..vibratoare?
Pisicile cleptomane – De ce felinele fură obiecte casnice?