Klaus Iohannis – rețeta succesului

„(…) vă invit să alegeți o carte pe care o îndrăgiți, să citiți o pagină”, ne-a îndemnat astăzi, la ora 16, Klaus Iohannis.

N-am în bibliotecă decât trei cărți. Le îndrăgesc pe toate: „Pas cu pas”, „Primul pas”, „EU.RO”. Mi-am lăsat loc în rafturi pentru „Al doilea pas” și următorii.

Pe care dintre cele 206 plus 288 plus 392 (total 886) de pagini să o aleg? Grea decizie.

Extrag cu ochii închiși bestsellerul „Primul pas” (Editura Curtea Veche, București, 2015). O deschid cu solemnitatea cu care aș atinge Tao Te Ching („Cartea Căii și a Virtuții”) și-mi citesc cu glas tare:

„Nu există nicio exagerare în a spune că România a trecut, în toamna anului 2014, printr-un șir de scandaluri politice pe care campania electorală le-a făcut să se vadă în tot derizoriul lor. De la certurile ritualice, televizate, dintre fostul președinte și premier și până la pericolul real ca o putere coruptă să-și adapteze legislația pentru a-și menține poziția, tot acest șir de nereguli semnala că ne aflam într-un moment-limită. Lucrurile nu erau ireversibile, însă dacă în câteva zile, câte mai rămăseseră până la scrutinul final, oamenii nu înțelegeau că se ajunsese într-un punct critic, democrația ar fi intrat într-o zonă minată de pericolul feudalizării și al mutărilor discreționare. Era esențial ca oamenii să iasă la vot și o încredere proaspătă în propriul potențial. Am fost întrebat de multe ori care este rețeta succesului meu, ce a surprins și a intrigat multă lume. Afirm acum, la finalul acestui volum condus și de firul roșu al reușitei mele, ca om politic, că această rețetă, dacă există așa ceva, ține de lucruri simple: adecvarea la moment, atenția cu care m-am raportat la lumea din jur, buna-credință și încrederea în oameni. Sunt convins că modelul în care am crezut eu este unul larg împărtășit, alttel nu ar fi avut cum să dea naștere, când aproape nimeni nu se aștepta, unei povești cu final fericit”.