Potrivit tmz.com, cei doi l-au angajat pe Mark Seed, specialist în organizarea de nunți, pentru a pregăti evenimentul la care vor participa aproximativ 150 de persoane.
În luna septembrie, Lawrence și Maroney au fost văzuți la un oficiu de stare civilă din New York, fapt care a provocat speculații potrivit cărora cei doi s-au căsătorit civil.
Lawrence, în vârstă de 28 de ani, s-a logodit cu Cooke Maroney, directorul Gladestone Gallery din New York, în luna februarie.
Jennifer Lawrence Shrader, născută pe 15 august 1990, în Louisville, Kentucky, este una dintre actrițele americane în plină ascensiune. A avut roluri principale în „The Bill Engvall Show” și în filme precum „The Burning Plain/Departe de câmpia în flăcări” și „Winter’s Bone/Mâinile tatălui meu”, pentru care a primit o nominalizare la Oscar pentru cea mai bună actriță. Jennifer Lawrence, care s-a remarcat și în seria „The Hunger Games/Jocurile foamei”, a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal, pentru prestația din filmul „Silver Linings Playbook/Scenariu pentru happy-end”, în 2013. În anul următor, vedeta americană a fost nominalizată la Oscarul pentru cea mai bună actriță în rol secundar, pentru evoluția ei din filmul „American Hustle/Țeapă în stil american”. A patra nominalizare la Oscar a obținut-o pentru interpretarea din filmul „Joy” (2015).
Actrița a avut o relație cu actorul Nicholas Hoult în perioada 2011 – 2014, o scurtă legătură cu Chris Martin, solistul formației Coldplay, în 2015, iar apoi una de un an cu regizorul Darren Aronofsky.
În 2018, Jennifer Lawrence a ocupat locul al patrulea în topul celor mai bine actrițe din lume, cu 18 milioane de dolari.