Pintea anunță pe ultima sută de metri: Ministerul Sănătății are în lucru 108 registre de boli

Pintea anunță pe ultima sută de metri: Ministerul Sănătății are în lucru 108 registre de boli
DECIZIE. Răsturnare de situație în cazul Sorinei Pintea. Fostul ministru rămâne sub control judiciar
Publicat: 17/10/2019, 16:28

Ministrul demis prin moțiune de cenzură al Sănătății, Sorina Pintea, a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă organizate la Palatul Parlamentului, că Ministerul are, în acest moment, în lucru 108 registre de boală, care vor oferi predictibilitate în sensul finanțării acestora.

„Împreună cu CNAS vom monitoriza modul în care funcționează această abordare până când acest lucru va deveni un reflex profesional. Ministerul Sănătății are în lucru 108 registre de boală care vor oferi o situație clară, predictibilitate pentru a asigura finanțarea necesară. Pentru aceasta am spus la momentul potrivit au fost accesate fonduri europene, fonduri norvegiene și elvețiene. De aceea am definit anul viitor ca fiind anul programelor naționale în sănătate”, a spus Pintea.

Aceasta a pecizat că a fost finalizat și planul national de cancer, care urmează să fie pus în dezbatere.

„De asemenea am finalizat și planul național de cancer, pe care îl vom pune în dezbatere și pentru care avem în evaluare un proiect finanțat cu fonduri europene. (…) Este în draft, înseamnă că avem și sursele de finanțare. Aceste registre ne vor ajuta să creionăm forma finală a acestui plan astfel încât, așa cum am mai spus, nu voi pleca până nu vom aproba acest plan național pentru cancer”, informează Sorina Pintea.

Ministrul demis prin moțiune de cenzură al Sănătății a spus că pacienții români au dreptul în acest moment la tratamente de ultimă generație.

„Anul trecut am introdus 37 de molecule noi pentru tratarea afecțiunilor cronice, anul acesta am continuat procesul de creștere accesului pacienților la tratamente compensate și gratuite cu încă 19 medicamente noi. Majoritatea acestor medicamente sunt pentru tratamentul afecțiunilor oncologice”, informează Pintea.

Sorina Pintea a concluzionat spunând că în tratarea afecțiunilor oncologice este necesară o abordare interdisciplinară, întrucât în lipsa acesteia „nu există rezultate”: „Indiferent de tip și de localizare, cancerul este o afecțiune care nu poate fi tratată de un singur doctor. Specialiștii trebuie să se așeze la aceeași masă pentru a obține varianta optimă de tratament pentru acel bolnav”, a conchis ministrul.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Românii sunt verificați. ANAF face măcel. Este obligatoriu în România
Daniela Condurache, tarif de lux. Cât încasează la un eveniment
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cristina Șișcanu vorbește despre cum și-a educat copiii: „Am crescut cumva 3 copii total diferiți....
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor