DLAF verifică proiectele de incluziune socială pe bani europeni ale lui Dan Barna / Reacția USR: Au mai fost verificări, dar nu s-au găsit nereguli

DLAF verifică proiectele de incluziune socială pe bani europeni ale lui Dan Barna / Reacția USR: Au mai fost verificări, dar nu s-au găsit nereguli
Publicat: 17/10/2019, 18:00

„Instituția noastră desfășoară o acțiune de control cu privire la proiectul „Punți comunitare”, cod SMIS 56760, al cărui beneficiar este Consiliul Județean Alba. De asemenea, Departamentul pentru lupta antifraudă efectuează verificări preliminare cu privire la proiectele „SES-am Deschide-te!”, al cărui beneficiar este Consiliul Județean Alba și „Biblioteca Bunelor Practici. Concept Inovator de Dezvoltare a Mediului Rural”, al cărui beneficiar este Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG SRL. În conformitate cu prevederile legale, Departamentul pentru lupta antifraudă va putea oferi mai multe informații numai după finalizarea investigațiilor”, se arată într-un răspuns al Departamentului pentru lupta anti-fraudă, la solicitarea MEDIAFAX.

În replică, Uniunea Salvați România a transmis, pe Facebook, că proiectele respective au mai fost verificate o dată și nu au fost găsite nereguli.

„USR a luat notă de încă o verificare a contractelor pe care firma în care a fost partener președintele Dan Barna le-a derulat cu fonduri europene. Acestea au mai fost verificate de organismele intermediare și de autoritățile de management care nu au găsit niciun fel de nereguli financiare sau de oricare altă natură. Contractele au fost în regulă, așa cum a demonstrat rambursarea integrală a fondurilor, fără corecții financiare”, transmite Uniunea Salva’i România, pe Facebook.

„Orice verificare și re-verificare a activității mele este binevenită. Am fost și rămân deschis și transparent, ca întotdeauna”, a declarat Dan Barna, candidatul USR PLUS la Președinția României.

USR menționează că apreciază răspunsul rapid al DLAF – o instituție din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în coordonarea Primului-Ministru Viorica Dăncilă.

Rise Project a publicat, marți, un articol în care acuză firma lui Dan Barna că multe proiecte au eșuat, iar pe liderul USR, că ar fi „supervizorul senin al unor fraude și conflicte de interese cu fonduri UE”. În replică, liderul USR Dan Barna a sugerat că articolul apărut pe Rise Project are legătură cu candidatura sa la alegerile prezidențiale.

„Am văzut că este un articol foarte lung. Sunt onorat că Rise și-a alocat resurse în ultimele două luni pentru această documentare. Este cumva firesc într-o campanie electorală să existe genul ăsta de demersuri. Am văzut că au ales doar câteva dintre proiectele în care structurile de economie socială n-au rezistat după perioada de sustenabilitate. Perspectiva aparține jurnaliștilor. Pot doar să spun că am fost transparent. În cele două luni de verificare minuțioasă am avut ocazia să stau o oră de vorbă cu cei de la Rise. Nu e prima dată când se vorbește de activitatea mea anterioară intrării în politică”, a declarat marți, pentru MEDIAFAX, Dan Barna.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia...
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună